Portret/ Virgil Grierosu, ultimul hornar din capitala Moldovei
0
Nea’ Grişa, aşa cum îl ştiu prietenii, a ajuns să practice această meserie din întâmplare. Întocmai ca un pescar pasionat, a investit în „sculele“ sale o mică avere. Virgil Grierosu îşi aminteşte şi acum de coşarii copilăriei sale.
Plini de funingine, umblau prin mahalalele Iaşiului cu scăriţa după ei şi cu peria aruncată peste umăr. „Erau urâţi şi murdari, dar toată lumea îi iubea. Se spunea că este îndeajuns să vezi un hornar pe stradă şi să-ţi spui o dorinţă în gând pentru ca sigur să se-mplinească“, povesteşte nea’ Grişa. El adaugă că nu s-a gândit atunci la hornărit ca la o ocupaţie serioasă. Tânărul Grierosu avea alte planuri de viitor.
Titular în „echipa de aur“
Îi plăcea fotbalul şi chiar avea talent. A bătut mingea de la 12 ani, mai întâi ca junior, apoi, la apogeul carierei sale sportive, ca jucător titular la Politehnica. Era fundaş-stânga, în „echipa de aur“ a clubului, coleg cu Vasile Ianul, Vasile Simionaş, Emil Lupulescu şi Paul Costaş. „Pe 6 iunie 1969 am jucat la Braşov în finala contra Clujului. Am fost atunci la un pas să ajungem campionii României, performanţă neegalată de niciuna dintre echipele Politehnicii de până acum“, spune cu regret Grierosu. Doi ani mai târziu a fost nevoit să abandoneze o carieră promiţătoare. „În 1971 a fost accidentul acela parşiv. Dublă fractură la piciorul stâng, într-un meci fără miză. O partidă de verificare cu Oţelul. Medicii mi-au spus sec să-mi caut altceva de lucru pentru că nu mai puteam face performanţă“, a oftat nea’ Grişa.
O vreme a lucrat la Întreprinderea de Ţevi şi Profile, iar în paralel a arbitrat şi a fost observator federal la diverse meciuri. Prin 2004 s-a reprofilat. A devenit administratorul Stadionului „Emil Alexandrescu“ din Copou, fiind responsabil cu ordinea, curăţenia şi întreţinerea gazonului.
Inspirat de Prigoană
În 2008 a văzut întâmplător o emisiune la TV care i-a deschis noi perspective. „Era din seria «Meserii prigonite» şi multimilionarul Silviu Prigoană arăta cum lucrează un coşar. Am fost fascinat. Am vorbit cu soţia şi ne-am spus «Hai să încercăm şi noi asta!»“, spune Virgil Grierosu. Zis şi făcut. Şi-au investit economiile, aproape 20.000 de euro, în echipamente moderne. A cumpărat perie de curăţat cu tijă din fibră optică şi cameră de luat vederi încorporată, plus alte accesorii. Pentru că în Iaşi nu există alţi coşari, a mers să se specializeze în Germania, unde a „furat meserie“ de la un meşter de pe lângă Nurnberg.
A obţinut atestat de la Asfoch (Asociaţia hornarilor din România) şi s-a pus pe treabă. Deşi este singurul coşar autorizat din Iaşi şi are zeci de mii de potenţiali clienţi, oamenii îl caută doar când sunt la un pas de a se sufoca în propriile case.
Grierosu spune că un coşar are mai mult succes ca personaj monden. Îşi „închiriază“ ucenicul, pe Willy, îmbrăcat în uniforma de gală, la diverse nunţi. Coşarul aşteaptă mireasa la capătul treptelor de la Starea Civilă, să-i ureze noroc. Alteori, rudele îl plătesc să răpească mireasa.
Profil
Născut: 1 mai 1952, la Iaşi.
Studii: Liceul Metalurgic.
Familie: Căsătorit, are doi băieţi.
Întrebări şi răspunsuri
Este profitabilă meseria de hornar?
Este mai mult un hobby pentru mine. Nu ştiu dacă o să-mi recuperez vreodată investiţia. Unii m-au plătit în corcoduşe, alţii voiau să-mi dea găini, iar alţii mi-au zis să mă plătească E.ON-ul, care i-a somat să-şi cureţe coşurile înfundate.
Care este cea mai mare satisfacţie a coşarului?
După ce cureţi bine un horn, la capătul acestuia se vede lumina zilei. Când vezi lumina, ştii că ţi-ai făcut bine treaba. Este o meserie frumoasă şi, contrar la ceea ce se crede, este foarte curată. Noi, coşarii, ne murdărim doar la întâlnirile noastre, când ne dăm cu praf de cărbune pe faţă, aşa de dragul vremurilor de odinioară.
Ce-i place
Întotdeauna i-a plăcut fotbalul şi, mulţumită funcţiei sale, nu ratează niciun meci important. Îi place să iasă la grătar cu prietenii, de care nu duce lipsă. „Îmi place să am prieteni, nu case, nu funcţii. Când am un necaz, nenumăraţi oameni îmi sar în ajutor“, spune nea’ Grişa.
Ce nu-i place
Virgil Grierosu nu suportă dezordinea, murdăria şi nici oamenii care nu respectă regulile civilizaţiei. Deşi îi place să experimenteze diverse feluri de mâncare, nu suportă tocăturile de niciun fel.
Se încarcă comentariile...
