Portret/ Iustina Irimia, privighetoarea de la Doina Carpaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra interpretează muzică populară de la vârsta de 11 ani şi face parte din Ansamblul Doina Carpaţilor. A participat la zeci de festivaluri, de unde s-a întors cu premii.

Gingaşă ca o floare şi mereu cu zâmbetul pe buze, Iustina a început să iubească folclorul încă de mică, atunci când mama îi fredona cântece populare. 

Primii paşi spre scenă i-a făcut în cadrul serbărilor şcolare. „Eram în clasa a II-a, la o serbare la noi, la Flămânzi, unde a venit domnul Constantin Lupu, dirijorul Ansamblului Datina din Botoşani. A vorbit cu învăţătoarea, cu părinţii mei şi le-a spus că mă aşteaptă la el la birou“, povesteşte Iustina.

După o săptămână, tânăra şi-a făcut curaj să meargă la Botoşani, unde a cunoscut-o şi pe Silvia Andriescu, coregraful ansamblului.

„Mi-a spus că în picioare se poartă opinci, legate cu nojite şi ciorapi de lână. Catrinţa este ţesută în stative, iar brâul încinge mijocul şi se leagă în partea stângă. Eu ascultam şi băgam la cap căci până atunci nu am avut pe cineva care să-mi spună acele lucruri“, explică Iustina.

Istoria unui costum

Înzestrată cu un costum tradiţional şi cu o tolbă plină de cântece, Iustina a ajuns să participe la concursul de la Bucecea, „Satule, mândră grădină“, unde a obţinut premiul de debut.

„O vecină m-a chemat la ea şi mi-a dăruit catrinţa pe care o purta pe la dansuri. Cămaşa mi-a dat-o bunica, opinici mi-a făcut vecinul de vizavi. Ciorăpeii tot bunica mi i-a împletit, mi-a făcut şi o trăistuţă, pe care şi acum o port“, povesteşte artista

Iaşiul, oraşul adoptiv al Iustinei

Munca a ajutat-o să aibă primele spectacole cu Ansamblul Datina de la Botoşani. „Spectacole aveam şi de două ori pe săptămână, dar a fost una dintre cele mai frumoasa perioade din viaţa mea“. În drumul spre muzică Iustina a fost ajutată şi de Orchestra Rapsozii Botoşanilor. „De la 12 ani m-au luat în spectacole şi m-au ajutat să înregistrez primele cântece“, mai spune artista

Iustina a susţinut concerte în toate zonele etnografice ale României, ba chiar a trecut şi Prutul în Republica Moldova.

A cântat în aceleaşi spectacole cu artişti consacraţi precum Mioara Velicu, Nicolae Glib, Sofia Vicoveanca, Niculina Stoican, Lucreţia Ciobanu, Margareta Clipa şi Laura Lavric. Ultimul premiu obţinut a fost la festivalul „Din bătrâni, din oameni buni“, care a avut lor la Casa de Cultura a Studenţilor din Iaşi.

„Am fost acompaniată de Orchestra Doina Carpaţilor, din ansamblul căreia fac şi eu de anul acesta parte. Premiul înseamnă mult pentru că îmi deschide multe drumuri şi aici, în oraşul meu adoptiv, Iaşul“, explică Iustina.

Profil

Născută: 1 iunie 1990, Flămânzi, judeţul Botoşani.
Studii: Este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Familie: Are un frate de 16 ani.

Întrebări şi răspunsuri

Care au fost cele mai importante premii obţinute?
Premiul I de la „Moştenitorii“, concurs al Tezaurului Folcloric de pe TVR1. Alte premii importante sunt locul I la Festivalul „Din bătrâni, din oameni buni“, obţinut la Iaşi în 2010, premiul al II-lea la „Rapsodia Românescă“, „Favorit 2006“ şi locul I la „Mina Pâslaru“, desfăşurat la Sadova, în 2009.

Ce înseamnă pentru tine muzica populară?
Folclorul mi-a fost aproape de când mă ştiu, a făcut parte din cele mai importante momente ale vieţii mele. Muzica populară românească exprimă cel mai bine stările şi sentimentele care le trăiesc şi sper să le pot reda pe toate în cântecele mele.

Ce-i place
Iustinei îi place voleiul, teatrul şi să picteze icoane. „Chiar acum lucrez la o icoană pe lemn cu Sf. Ioan Iacob Hozevitul. De lucrările mele se ocupă părintele Marius Pijin“, spune Iustina. Cântăreaţa îşi doreşte o societate mai bună. „Sper ca muzica să ne deschida sufletele şi să ne transforme în oameni mai buni“, explică artista.

Ce nu-i place
Nu suportă alcoolul, minciuna şi ipocrizia. „Nu-mi place că nu sunt întotdeuna punctuală şi, deşi am un program foarte încărcat, pierd şi puţinul timp liber pe care-l mai am la dispoziţie“.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite