Portret/ Gică Onofrei Patriarhul fotografilor din presă

Nea’ Gică a simţit cenzura comunistă, a făcut revoluţie, a parcurs România „per pedes“, a zburat, a tras cu puşca şi s-a luptat cu monştrii bălţilor.

Gică Onofrei a văzut lumina zilei într-o familie de „zburători“. Bunicul său a luptat ca pilot în două războaie, până când a fost doborât pe frontul de est, iar tatăl său a zburat şi el, ca voluntar. „Eram numai urechi când îmi povesteau ai mei cum a luptat bunicul în primul război, pe un avion cu aripi de pânză din care arunca grenade cu mâna“, spune nea’ Gică.

Iniţiat de fiica lui Gheorghiu Dej

Până să apuce să zboare, s-a făcut mai întâi ziarist. Cea care l-a pus să scrie a fost nimeni alta decât actriţa Lica Gheorghiu, fiica preşedintelui comunist Gheorghiu Dej. Ea avea în subordine revista „Luminiţa“ şi, aflată într-o vizită la Casa Pionierilor din Iaşi, căuta redactori. Micuţul Gică (avea 8 ani) a primit atunci misiunea „patriotică“ să facă un reportaj despre elevii care primeau cravata de pionier.

La 14 ani a trebuit să fotografieze Balcaniada de Paraşutism, care avea loc la Iaşi. „Atunci aparatele foto aveau un timp de expunere foarte mare, aşa că erau foarte greu să surprinzi cadre în mişcare. Singura soluţie să pozez un paraşutist era să sar odată cu el. Mi-au pus o paraşută în spate, iar instructajul mi l-a făcut fata pe care trebuia s-o pozez. Am apucat să-i fac două poze înainte să mi se deschidă paraşuta. M-a scuturat de-am zis că mi-au zburat toate oasele“, îşi aminteşte nea’ Gică. Aşa a ajuns să zboare şi, câţiva ani mai târziu, a obţinut brevetul de pilot. O vreme a lucrat drept culegător în tipografie şi, în paralel, împrăştia insecticide cu avionul.

Pilotul-tipograf

„Toxice meserii. La tipografie turnam literele de plumb şi inhalam vaporii, iar când împrăştiam otrăvurile alea din avion, mai «prizam» şi eu“, povesteşte fotograful. Atunci avea însă nevoie de bani să-şi crească fraţii mai mici, pentru că rămăseseră orfani de tată încă din ‘51. Mai târziu a lucrat la „Flacăra Iaşiului“, ca fotoreporter-redactor-culegător-cap limpede şi ce mai era nevoie. Erau poveşti „clasice“ de propagandă, cu vizite de-ale „tovarăşului“ şi muncitori-fruntaşi.

Povesteşte amuzat una din păţaniile sale de presă. „Făcusem un reportaj despre un fruntaş în producţie de la Fabrica de Încălţăminte din Târgu Frumos, dar materialul n-a fost publicat decât la vreo lună după documentare, pentru că apăreau mereu cuvântări de-alea «tovarăşului» care aveau prioritate. După ce-a apărut reportajul, scandalul cât casa. Ce se întâmplase? Între timp îl arestaseră pe «fruntaş», după ce l-au prins că fura de la locul de muncă“, spune ziaristul.

Lider la Revoluţie

„Când a început Revoluţia m-am bucurat ca fraierul. Mi-am lăsat nevasta plângând acasă (era convinsă că merg la moarte sigură) şi am plecat cu demonstranţii, pe bulevardul Socola. Prin Podu Roş, eram deja «capul răscoalei». I-am îndemnat pe oameni să meargă şi să păzească studioul de radio. Am stat acolo câteva zile, până au avut emisia asigurată“, spune Gică Onofrei.

După Revoluţie a „migrat“ de la un ziar la altul până s-a pensionat. Acum s-a retras la căsuţa sa din Vulturi-Popricani, unde are vie şi livadă de pomi fructiferi. „I-am altoit cu mâna mea. Am învăţat de unul singur. De felul meu sunt un autodidact, fiind un copil fără copilărie“, zâmbeşte stânjenit nea’ Gică.

întrebărişi răspunsuri

Cum a fost în aviaţia civilă?
Era o meserie nesănătoasă şi riscantă. Trebuia să zburăm „la firul ierbii“, ca să nu otrăvim pe toată lumea. Aterizam pe unde puteam. Aşa am nimerit în mijlocul unui cârd de gâşte, pe la Răducăneni. Am omorât vreo 80 de păsări şi am lăsat în urmă un nor de pene. Erau gâştele CAP-ului şi directorul de acolo a fost demis pentru că nu le-a păzit.

Aţi făcut turul României „la picior“. A fost greu?
Dimpotrivă, a fost foarte frumos. Prin anii ’80 m-a sponsorizat o fabrică de încălţăminte. Făceam în medie 6 kilometri pe oră. Aveam o pelerină şi un rucsac uşor şi dormeam pe unde apucam. Am înnoptat şi la stâni şi, o dată, chiar într-o peşteră. Era şi un urs înăuntru. Îl auzeam clar, am strigat la el, dar n-a vrut să iasă. Am dormit cu mare grijă în noaptea aia.

ce-i place
Gică Onofrei este un împătimit al vânătorii şi pescuitului şi un bucătar excelent. „Am câştigat chiar un concurs de gătit, cu o mâncărică lipovenească de peşte cu legume, pe care am învăţat-o în Deltă“, spune fotograful.

ce nu-i place
Spune că urăşte politica şi, deşi s-a remarcat în decembrie ’89, nu s-a înscris în niciun partid sau asociaţie revoluţionară. „Nu mi-au trebuit medalii, diplome sau alte avantaje, cum au avut parte alţii. Eu nu pentru asta am ieşit atunci în stradă“, arată Gică Onofrei.

Profil
născut. 27 martie 1948, Iaşi.
studii. Academia „Ştefan Gheorghiu“, secţia Gazetărie.
familie. Căsătorit, are trei copii din două căsnicii.