Portret/ Ciprian Galic, primul moldovean din trupele NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarul în rezervă a fost de două ori în misiuni NATO. La plecare a lăsat un regulament de ordine interioară, primul acceptat la Bruxelles din partea unei ţări ne-membre.

A fost pe frontul bosniac atunci când zona încă păstra urme adânci ale războiului, în 2003. Nu exista locuitor al zonei care să nu aibă muniţie în casă. Cu arma pe umăr, bosniacii îşi manifestau bucuria, tristeţea, plictisul.

Într-un mediu ostil, Ciprian Galic era comandantul unui batalion responsabil de transport al trupelor NATO la Sarajevo.

A trecut testul NATO

Şi tatăl său a fost militar, aşa că a ales să respecte tradiţia profesională. „Iniţial, îşi dorea ca fratele meu să continue, dar nu a avut sorţi de izbândă. Mie mi-a plăcut“, povesteşte bărbatul.

A absolvit Şcoala Militară de la Piteşti în 1990, iar schimbările de după Revoluţie i-au permis să-şi aleagă oraşul în care avea să lucreze.  „Am ajuns la Regimentul 15 Mecanizat din Iaşi, în locul unde acum sunt Lupii Negri“, îşi aminteşte el. Au urmat ani fără greşeli, în care s-a perfecţionat şi a înaintat în grad. „În anul în care fusesem avansat maior, s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru un Comandament NATO din Sarajevo. Erau cinci posturi.Am optat pentru transport militar. În urma testărilor, am fost admis“, povesteşte Ciprian Galic.

Odată ajuns, a fost nevoit să se adapteze la peisaj. Dacă unitatea în sine era doar mai complexă decât una românească, peisajul din jur era dezolant.  Infrastructura era ca şi inexistentă, populaţia era înarmată până în dinţi, iar din albumul său  nu lipsesc fotografii cu mine antipersonal „înflorite“ odată cu florile, pe stânci.

De altfel, experienţa bosniacă i-a oferit şi multe momente lipsite de crispare. „Oamenii erau bine pregătiţi şi ne înţelegeam foarte bine. Dintre toţi, îi preferam pe irlandezi pentru că eram compatibili“, recunoaşte el. Prestaţia lui în cele şase luni în care a avut în subordine aproximativ 80 de persoane a fost evaluată drept „remarcabilă“ de către superiori. Drept urmare, atunci când a dorit să se întoarcă în Bosnia, în 2005, a fost acceptat fără probleme.

Când a părăsit comandamentul, Ciprian Galic a făcut un „regulament de ordine interioară“ menit să îmbunătăţească funcţionarea unităţii. A fost trimis la Bruxelles, acceptat şi implementat. Era primul creat de o ţară care nu intrase încă în NATO.

„Reprofilat“ la pensie

Pensionat în 2007, Ciprian Galic a decis să se facă remarcat într-un domeniu diferit: pescuitul. Este director de marketing la o revistă de profil, în care publică reţete. În plus, a pus bazele celui mai puternic club de pescuit din Moldova, Planet Carp, cu care plănuieşte să participe la Campionatul Mondial de anul acesta.

Profil

Născut: 19 iulie 1965, Roman, judeţul Neamţ.
Studii: A absolvit Şcoala Militară de Tancuri şi Auto de la Piteşti.
Familie: Este căsătorit, are o fiică.

Întrebări şi răspunsuri

Cum v-aţi adaptat condiţiilor dintr-o unitate NATO?
Armata, în general, are aceeaşi organizare peste tot. Nu mi s-a părut o diferenţă mare între mediul de aici şi cel de acolo. O unitate de genul acela are mai multe responsabilităţi.

La un moment dat, aţi învins o „armată“ de bucătari. Cum aţi făcut?
Îmi place să gătesc peşte, iar la competiţii de pescuit merg frecvent. Atunci nu era prevăzut să vină mulţi bucătari profesionişti, ci doar echipe cu un pescar şi un bucătar. Mi-am dat seama că doar creativitatea mă poate salva, aşa că am folosit-o.

Ce-i place
Ciprian Galic este un împătimit al sportului cu undiţa şi vrea să facă performanţă. „Pescuitul de ceva timp mai mult decât un hobby. Este, acum, a doua mea natură. În el investesc timp şi bani şi vreau să fac performanţă, nu îl practic pentru relaxare. Ba dimpotrivă, e multă presiune“.

Ce nu-i place
„Mă enervează prostia, nesimţirea şi evit oamenii cu două feţe. Sunt împotriva braconierilor şi a pescarilor trăistari, a celor care nu înţeleg frumuseţea pescuitului. Eu şi colegii vrem să implementăm un sistem de catch and release pe lacul pe care îl administrăm, Lateşu“, spune el.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite