Portret/Maria Stamatin, protectoarea bebeluşilor

Maria Stamatin

Neonatologul duce o luptă continuă pentru salvarea nou-născuţilor din regiunea Moldovei, care vin pe lume înainte de termen.   Pe Maria Stamatin nu ţi-o poţi imagina altfel decât în mijlocul copiilor.

Chiar şi atunci când nu se află printre incubatoarele care adăpostesc bebeluşi firavi, ci în biroul ei de la etajul şase al Maternităţii „Cuza Vodă“, medicul are grijă să fie înconjurat tot de copii.

Câteva chipuri de diferite vârste, cu părul blond sau şaten, cu ochi albaştri sau căprui, îi zâmbesc din fotografiile răspândite în biblioteca din birou.

„Panoul de onoare“, aşa cum îl numeşte medicul, conţine doar câţiva dintre copiii care au de ce să-i mulţumească Mariei Stamatin. Medicul recunoaşte că neonatologia a ales-o pe ea şi nu invers, dar este convinsă că dacă ar lua-o de la capăt, viaţa ei ar gravita tot în jurul nou-născuţilor.
Visul ei a fost să fie pediatru, iar cea care a modelat-o şi i-a deschis acest drum a fost bunica. „De mică voiam să ajut oamenii. Bunica mi-a inspirat această dorinţă, ea a fost şi cea care ne-a învăţat pe fratele meu şi pe mine să respectăm oamenii“, declară Maria Stamatin. 

De la pediatru la neonatolog

Printre copiii care au trecut prin mâinile ei se numără cei din comunele Plugari, Dolheşti, Ţigănaşi. Abia în 1988 a ajuns în secţia de nou-născuţi a Maternităţii „Cuza Vodă“. La scurt timp a început procesul de transformare a pediatrului în neonatolog.  A fost o adevărată provocare pentru că în România această disciplină nu se regăsea în curricula de pregătire şi nu existau specialişti. „Am fost autodidact. Tot ce am învăţat ştiu din cărţi“, spune neonatologul.

Din 1991, a început să pună bazele Secţiei de Terapie Intensivă Neonatală, iar primul pas a fost formarea unei echipe de asistente profesioniste. La acea vreme, terapia intensivă însemna „trei incubatoare şchioape“ şi câteva perfuzoare, dar medicul nu s-a descurajat, chiar dacă uneori trebuia să stea şi 2-3 zile încontinuu în spital pentru a salva viaţa unui copil.

„În primul rând am încercat să schimb optica. Chiar dacă un copil are sub un kilogram, trebuie să ne luptăm să-l salvăm“, adaugă specialistul, care a pus practic bazele neonatologiei în Moldova.

„Mi-am realizat visul“

Pregătirea din cărţi a fost completată de cunoştinţele acumulate la diverse cursuri de specialitate sau schimburi de experienţă, iar încet încet a venit şi aparatura necesară unei secţii de terapie intensivă neonatală.

În 1999 a ajuns într-o astfel de secţie în Louisville, SUA. „Am stat cinci săptămâni. Acolo am văzut ce înseamnă neonatologia adevărată, dotarea care trebuie să fie şi speram să am si eu odată aşa ceva“, completează medicul, care a trebuit să aştepte şase ani până când visul i s-a împlinit. În martie 2005 a fost inaugurat Centrul Regional de Terapie Intensivă Neonatală, cel mai mare din ţară.

„Mi-am realizat visul. Înainte salvam copiii de 800 de grame cu eforturi supraomeneşti. Îi salvam mai mult prin dăruire, decât prin medicamente şi aparatură. De când există centrul am reuşit să salvăm şi copii de 500 de grame, născuţi la 25 de săptămâni“, precizează neonatologul, care recunoaşte că sunt şi zile în care, în ciuda eforturilor, un copil moare.

„Când se întâmplă asta, e doliu pe secţie. Niciun doctor nu poate fi deasupra lui Dumnezeu, de multe ori suntem depăşiţi. Fiecare viaţă câştigată e o minune“, spune Maria Stamatin.

Realizările profesionale nu au venit însă fără sacrificii. Cel mai adesea, familia a avut de suferit. „Pe plan familial nu sunt foarte mulţumită de ceea ce am făcut. Mi-am neglijat copilul. Uneori nu am fost nici mamă de duminică“, mărturiseşte medicul.

Profil

Născută: 18 aprilie 1952, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Studii: Facultatea de Pediatrie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“, Iaşi.
Familie: Are o fiică.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost cel mai greu caz?
Este vorba de o fetiţă născută prematur, care mi-a făcut toate complicaţiile posibile şi care răspundea doar la ventilaţie manuală. Trei nopţi am stat la capul ei şi de multe ori am fost tentată să o abandonez, dar de fiecare dată reveneam la ea. Până la urmă am reuşit s-o salvăm. Acum e în clasa a treia sau a patra şi în fiecare an mă sună de Sărbători. 

Realizarea centrului a fost un vis pe care vi l-aţi împlinit. Ce v-aţi mai dori?
Aş vrea să realizez o clinică de recuperare a nou-născutului cu patologie, în care să am kinetoterapeuţi, psihologi şi logopezi.

Ce-i place
Mariei Stamatin îi place să călătorească. „Am ajuns în Statele Unite, Brazilia şi o parte din Europa şi sper ca la pensie să ajung şi în alte locuri“, susţine medicul, care apreciază în mod special cultura japoneză. De asemenea, mărturiseşte că „devorează“ teatrul.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii parşivi, vorbele spuse pe la colţuri de stradă, spital sau universitate, şi nu-mi plac cei care calcă peste cadavre pentru a-şi atinge scopurile“, mărturiseşte medicul.