Portret/ Ioan Lazariuc: „La Iaşi lipseşte grija faţă de sportivi“

Ioan Lazariuc

Numele lui Ioan Lazariuc este sinonim cu canotajul. În ciuda finanţării reduse de la bugetul local, antrenorul de la LPS Iaşi produce în continuare tinere talente. Prima experienţă în antrenorat a lui Ioan Lazariuc s-a consumat la volei, imediat după terminarea facultăţii, când a preluat pe junioarele de la Penicilina Iaşi.

În 1978, elevele lui Lazariuc au ocupat locul patru la Campionatele Naţionale de juniori. „Prima voleibalistă din România care a servit din săritură a fost eleva mea Gabi Balaur, în 1981. La momentul respectiv am fost blamat că am introdus acest procedeu, dar timpul mi-a dat dreptate“, povesteşte Ioan Lazariuc.

Polivalenţa tehnicianului s-a văzut şi în perioada 1981-1983, când a făcut parte din echipa de automobilism a clubului Nicolina Iaşi, care a ieşit campioană naţională. O serie de neînţelegeri cu conducerea clubului Penicilina Iaşi au făcut ca Ioan Lazariuc să fie îndepărtat de la prima pasiune, respectiv antrenoratul de volei. „În 1984 mi-am luat a doua specializare, ca antrenor de canotaj pentru că am vrut să demonstrez că pot face performanţă şi în acest sport“, explică tehnicianul.

Succes la volei şi canotaj

Aşa cum singur mărturiseşte, un ajutor important pentru cariera viitorului antrenor reputat de canotaj a venit din partea familiei Valeria şi Constantin Cătescu, de la care a furat meserie. Valoarea dobândită de-a lungul anilor care au urmat îşi spune cuvântul, iar Ioan Lazariuc devine membru în Biroul Executiv al Federaţiei Române de Canotaj, şef al Comisiei de Arbitri din Canotaj şi antrenor al lotului naţional de juniori. Dincolo de aceste funcţii, cea mai importantă distincţie primită de Ioan Lazariuc este cea de antrenor emerit, graţie celor peste 20 de campioane de canotaj pe care le-a dat României.

Anul 1990 marchează însă şi revenirea lui Lazariuc la Penicilina Iaşi, pe care o duce în cupele europene, însă şi acest mandat avea să se termine repede, după numai şapte luni. Tinerii sportivi de la secţia de canotaj a LPS Iaşi s-au bucurat cel mai mult de revenirea tehnicianului, căci acesta le este ca şi un părinte.

„Programul meu este de la ora 7.00 la 19.00. Duc copiii la şcoală, îi iau de acolo după ore, mergem la baza nautică pentru antrenamente, după care îi duc înapoi acasă. Trebuie să fiu antrenor, părinte, şofer şi mecanic auto“, explică Lazariuc, care trebuie să înfrunte singur şi nepăsarea faţă de sportul ieşean.

„La Iaşi lipseşte grija faţă de sportivi. Când nu dai bani, dar ai în continuare campioni, ce rost are să te mai complici? Din cauza acestei nepăsări am vrut de câteva ori să renunţ la a mă mai lupta cu morile de vânt“, încheie reputatul antrenor.

Profil

Născut: 29 august 1953, Iaşi.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi.
Familie: Are o fiică.

Întrebări şi răspunsuri

Care este secretul succesului dumneavoastră?
Totul pleacă de la selecţie. Pentru canotaj căutăm copii cu înălţime mare, condiţie specificată chiar de Federaţia Română. 

Ce vă mai propuneţi pe plan profesional?
Cel mai mult mi-aş dori ca unul dintre sportivii mei să obţină în viitor o medalie olimpică.

Poate un sportiv să facă volei şi canotaj?
Sigur că da. Eleva mea, Daniela Smerea, a întrerupt voleiul pentru un an de canotaj, iar când a revenit sub fileu a ajuns în cupele europene.

Ce-i place
Cele mai mari bucurii pentru antrenorul ieşean sunt date de rezultatele sportivilor săi. „Anul trecut am avut şi o campioană mondială, Mihaela Petrilă, care a luat aurul la proba de dublu rame“, explică Ioan Lazariuc.

Ce nu-i place
Antrenorul emerit se arată deranjat de cei care îi minimalizează eforturile depuse. „La canotaj se lucrează extraordinar de mult, uneori avem şi trei antrenamente pe zi. Invit pe oricine să stea o săptămână cu mine la muncă şi apoi să-şi dea cu părerea“, spune ieşeanul.