Portret/Constantin Acosmei: „Aş munci mereu la aceeaşi carte“

Asemeni lui Lucian Blaga, poetul a fost declarat „mut ca o lebădă“. Premiile obţinute stau mărturie că, pentru el, exprimarea în versuri este cea mai bună.

A început să scrie poezii prin clasa a VI-a. Constantin Acosmei mergea pe atunci la un cenaclu la Casa Pionierilor din Piatra Neamţ, care se chema „Tinereţe fără bătrâneţe“, coordonat de poetul Adrian Alui Gheorghe. Versurile erau nişte încercări „originale“, însă nu „despre ţară şi partid“.

Exerciţiul scrisului a venit în mod firesc după cel al lecturii. Pentru vârsta lui, cărţile şi autorii aleşi erau totuşi destul de dificili. „Citeam Goethe, Rabelais, Tolstoi şi a fi scriitor mi se părea ceva extraordinar“, îşi aminteşte poetul.
Era în clasa a VIII-a când şi-a făcut debutul publicistic, în revista băcăuană „Ateneu“.

Apoi, a continuat în această direcţie, fiind susţinut şi în perioada liceului de Adrian Alui Gheorghe şi de Aurel Dumitraşcu, „care mă luau oarecum în serios, ceea ce era foarte important pentru mine“, adaugă Constantin Acosmei. Grupaje de poezii i-au mai apărut prin 1990-1991, în revistele „Luceafărul“ şi „Poesis“.

O carte cu un „destin“ complex

Deşi adunase poeme pentru o carte încă din 1993, atitudinea faţă de literatura contemporană, după Revoluţie, era negativă. „Nimeni nu era dispus să piardă bani cu autori necunoscuţi. Dezinteresul era mare, iar eu pe vremea aceea chiar îmi doream să-mi public cartea“, recunoaşte Constantin Acosmei.

La Iaşi, unde a urmat cursurile universitare, poetul nu a reuşit să se adapteze la viaţa literară oficială. A mers de câteva ori la Casa Pogor, la cenaclu, dar nu i-a plăcut. În schimb, s-a apropiat de oamenii mai „undergroud“, între prieteni comunicarea i se părea mai bună. A luat astfel parte la întâlnirile de la Club 8, în perioada 1997-2005, devenind şi membru al asociaţiei culturale cu acelaşi nume.

Debutul în volum al poetului avea loc abia în 1995, când Iulian Doroftei îi editează, în sfârşit, cartea. „Jucăria mortului“ apare în 100 de exemplare, care nu au ajuns însă în librării, fiind vândute la un salon de carte de la Satu-Mare.
A doua ediţie, revăzută şi adăugită, este din 2002, de data aceasta în 40 de exemplare, dăruite prietenilor. A fost nevoie de a treia editare, în 2006, pentru ca volumul de poezii să ajungă şi în librării, dar nici de data aceasta cu o largă distribuţie.

Este tradus în mai multe limbi

Talentul lui Constantin Acosmei a fost răsplătit cu premii importante: Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, primit în 1996. Apoi, Premiul Euridice al Fundaţiei Culturale „Paradigma“ şi Premiul de Poezie „Eleusis“ la prima ediţie a Festivalului de Poezie de la Iaşi, din 2008. Pe lângă cartea mereu reluată, Constantin Acosmei este totuşi prezent cu versuri sau cronici literare în publicaţii culturale, în antologii şi în volume colective.

A fost tradus în Austria, Germania şi SUA. Chiar în această toamnă a apărut într-o antologie bilingvă, germano-română, intitulată „Alfabete balcanice: România“, alături de Iulian Tănase şi V. Leac.

Din 1998, poetul este şi bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“ din Iaşi. Cei doisprezece ani de activitate aici au venit însă cu o restrângere a libertăţii de creaţie. Scrisul e tot mai sărac. Constantin Acosmei recunoaşte însă că ar resimţi negativ, de altfel, orice fel de muncă, în afara celei de a scrie. Şi chiar aşa, scriind, ar lucra după voia proprie, în momentele de inspiraţie, nu din obligaţie.

Profil
Născut. 26 decembrie 1972, Târgu Neamţ.
Studii. Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, 1996.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Eşti autorul unei singure cărţi, mereu îmbunătăţită. Mai scrii?
În ultima vreme tot mai puţin. Trebuie să te simţi liber pentru poezie, iar eu nu prea mă mai simt. Pe de altă parte, eu aş munci mereu la aceeaşi carte, aş adăuga alte poezii, aş scoate altele care nu mă mai reprezintă.
Resimţi că lipseşte din Iaşi un cenaclu literar veritabil?
Cenaclurile au importanţa lor, deşi cele oficiale nu mi-au plăcut niciodată, iar cele între prieteni (preferabile) se pot transforma treptat în altceva. Un cenaclu e însă necesar pentru că este o posibilitate de a menţine contactul cu lumea literară dintr-un loc.

Ce-i place
Constantin Acosmei apreciază literatura de calitate şi autorii de caracter. Ca simplu amator, se simte atras şi de arte, de cinematografie şi de muzică (clasică, jazz, rock) în special. De asemenea, în condiţiile actuale ale prigonirii fumătorilor, poetul spune că-i place foarte mult să fumeze.

Ce nu-i place
Bibliotecarului nu-i place că trebuie să se trezească prea dimineaţă pentru a merge la lucru. De fapt, ar prefera să supravieţuiască, să rămână la limita sărăciei, dar să nu fie nevoit să muncească, singura preocupare să fie doar scrisul.