Portert/ Richard Constantinescu: „Cuvintele pot vindeca sau distruge“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanul a introdus cursuri pentru îmbunătăţirea comunicării dintre pacienţi şi medici la Universitatea „Grigore. T. Popa“.

Medicina este un domeniu în care nu doar aparatura modernă, materialele sanitare şi cercetarea sunt esenţiale, ci şi comunicarea, crede Richard Constantinescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

„La noi, relaţia dintre medici şi pacienţi este deficitară, de aceea am militat pentru introducerea în orarul studenţilor, viitorii medici, a unor cursuri care să-i facă să reflecte la importanţa comunicării cu bolnavii. Pacientul nu este un număr de pe carnetul de asigurat, este un om aflat în suferinţă“, afirmă Richard Constantinescu.

Ieşeanul s-a lovit şi el de această problemă în timpul practicii din facultate, când a lucrat la un spital din Tecuci. „Familia unei paciente mi-a cerut odată o poză a medicului care le operase o rudă apropiată pentru a şti despre cine este vorba şi pentru a-l recunoaşte pe viitor. Atunci m-am gândit că sunt foarte mulţi medici care nu discută, nu pregătesc familia bolnavului pentru momentele dificile“, adaugă Richard Constantinescu.

„Medicina şi religia se completează“

Un alt curs pe care Richard Constantinescu a ţinut să-l introducă în organigrama UMF Iaşi este cel de Medicină şi Religie. La dezbaterile cu studenţii participă preoţi de religii diferite, care le aduc în atenţie studenţilor implicaţiile morale ale profesiei pe care şi-au ales-o, dar şi efectele benefice pe care religia le poate avea în tratamentul unui pacient.

„Medicina şi religia se completează. Tratamentul nu poate exclude viaţa spirituală a bolnavului, ci dimpotrivă, trebuie să ţină cont de ea. Ştiu medici care îşi trimit pacienţii la spovedit înainte de operaţii“, subliniază asistentul universitar.

Ieşeanul se implică şi în studiile de la Centrul Durerii din cadrul UMF Iaşi, iar din 2005 este custode al Muzeului de Istoria Medicinei şi Farmaciei al UMF. „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Richard Constantinescu este şi coatorul a două volume dedicate lui Grigore T. Popa. „Grigore T. Popa a fost una dintre cele mai strălucite minţi din medicina ieşeană“, mai spune asistentul universitar.

Profil

Născut: 23 aprilie1974, Tecuci.
Studii: Facultatea de Medicină la Universitatea „Grigore. T. Popa“ din Iaşi.
Familie: Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

De ce neglijează unii medici comunicarea cu bolnavii?
Mulţi doctori nu sunt obişnuiţi să vorbească cu pacienţii, fie nu au timp să facă acest lucru, fie nu le pasă. Alţii, pur şi simplu dau un pas înapoi în faţa durerii. Sunt situaţii şi mai grave, când unii doctori bruschează bolnavii. Cuvintele pot vindeca, au puterea aceasta, dar pot şi distruge, pot fi precum pumnalele.

Cum aţi ajuns să scrieţi despre Mihai Eminescu?
„Microbul“ l-am luat de la un medic alături de care am lucrat. Este un colecţionar adevărat de obiecte şi lucrări care i-au aparţinut marelui poet Mihai Eminescu. Fără să-mi dau seama, am devenit şi eu fascinat.

Ce-i place
Lui Richard Constantinescu îi place oraşul Iaşi, citeşte de fiecare dată când are timp liber şi ascultă cu plăcere muzica clasică. Compozitorii săi preferaţi sunt Beethoven şi Wagner.

Ce nu-i place
Ieşeanului nu-i place îndepărtarea oamenilor de credinţă. Lui Richard Constantinescu nu-i plac nici oamenii care pleacă din România şi denigrează ţara. „Sunt foarte mulţi care fac acest lucru“, mai spune acesta.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite