Portert/Mircea Romaşcan: „Arta mai are încă ceva de spus“

Pictorul urmăreşte în tablouri expresivitatea imaginii, a liniei. De aceea foloseşte materiale precum pânza de sac, cartonul bitumat sau smoala. Mircea Romaşcan nu a ştiut până în clasa a VIII-a că are talent la desen.

O profesoară care iubea arta îşi îndemna elevii să viziteze muzeele, să deschidă un album de pictură. Ea a fost cea care a descoperit înclinaţia băiatului de atunci şi l-a îndrumat să aleagă un liceu de profil.

Ceea ce Mircea a şi făcut. Între 1993-1997 a urmat Liceul de Artă din Suceava. Aici s-a bucurat de atenţia profesorului Ion Carp Fluerici, de data aceasta un om care i-a transmis cunoştinţele de bază în desen şi l-a ajutat în aprofundarea artei plastice.

În această perioadă, băiatul a expus frecvent la Suceava, a participat la concursuri şi la olimpiade, de unde se întorcea cel mai adesea cu premii. Nici relaţiile cu mass-media nu i-au fost străine, el fiind mereu elevul reprezentat de direcţiune să răspundă la întrebările jurnaliştilor sau să participe la emisiuni de televiziune.

A continuat studiile cu Facultatea de Arte, Secţia Pedagogia Artei şi cu un master în Artele Vizuale, amândouă la Iaşi. Din 2004 este şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, lucru explicabil prin numeroasele expoziţii personale şi colective pe care le-a avut în mai multe oraşe din ţară în ultimii ani.

Un profesor-prieten

În 2002, Mircea Romaşcan a obţinut un post de profesor titular la Şcoala generală „Ion Creangă“ din Suceava, unde predă desen şi istoria artei. Deşi este stabilit de zece ani la Iaşi şi este nevoit să facă naveta, activitatea didactică îi este pe plac, iar munca cu elevii nu i se pare grea. De altfel, crede că a reuşit să se apropie de aceştia destul de mult, întrucât este de părere că profesorul trebuie să fie nu doar o autoritate, ci şi un prieten pentru elevii săi. Lucru pe care el îl practică cu succes.

Arta, o „oază de linişte“

Pentru că a constatat că până acum în tablourile sale predomină culorile închise, în special negrul, artistul şi-a propus o expoziţie care să se numească „Gri“, după care să încerce şi o cromatică mai veselă. Loviturile soartei poate că s-au înscris inconştient în arta sa, dar Mircea îşi propune pe viitor să experimenteze altceva în tehnica sa, culori mai vii.

Deşi este sceptic în ce priveşte situaţia existentă în societatea românească, degradarea şi „manelizarea“ intervenind în toate domeniile, Mircea Romaşcan pretinde totuşi că arta are rolul ei benefic, că ea reuşeşte să menţină legătura între gustul estetic, frumos şi oamenii de rând.

„Arta este o oază de linişte şi de meditaţie într-o societate aşa de zbuciumată. Contrar a ce afirmă alţii, ea mai are încă ceva de spus. Atâta timp cât universităţile de profil sunt pline, putem spune că avem şi artă“, încheie pictorul, încrezător chiar că, în condiţii de criză economică, refugiul în estetic poate fi pentru mulţi binevenit.

Profil

Născut: 2 august 1978, Suceava.
Studii: Master în Arte Vizuale, Iaşi, 2004.
Familie: Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

La ce proiecte lucraţi?
Aş dori să particip şi în 2010 cu o expoziţie personală în cadrul „EuroArt“ Iaşi, căci am colaborat foarte bine cu Adi Afteni, coordonatorul. În următorii doi ani sper să mai fac o expoziţie, nu sunt hotărât asupra tematicii pe care o voi aborda, dar va fi ceva legat de cromatică sau de schemă compoziţională.

Ce vă inspiră în arta dumneavoastră?
Culoarea şi lumina. Apoi, structura compoziţională. Încerc în pictură să folosesc diferite materiale şi tehnici, precum pânza de sac, cartonul bitumat şi smoala. Nu sunt materiale durabile, dar important pentru mine este să experimentez.

Ce-i place
Pictorul se declară un îndrăgostit de natura neprelucrată de mâna omului şi, în special, de peisajele montane, pe care le găseşte mai spectaculoase decât orice altceva. De asemenea, el spune că bunele relaţii între oameni îl bucură întotdeauna, el însuşi încercând să întreţină numai prietenii.

Ce nu-i place
Mircea Romaşcan se simte deranjat de bârfa, invidia şi ura dintre oameni. Faptul că în ultimii ani în societatea românească e o goană după o situaţie materială cât mai bună, în detrimentul cultivării valorilor spiritului, a culturii sau a artei, îl indispune pe tânărul artist.