FOTO Porcul ars în drum, etalon al bunăstării
0
Localnicii din Boureni, comuna Balş, îşi scot godacii pe uliţa satului ca să le facă felul de Ignat. Sătenii din Boureni spun că, potrivit tradiţiei, porcul trebuie tăiat în văzul vecinilor pentru ca aceştia să vadă cât e de rotofei şi cât de bine a fost îngrijit în anul ce stă să se încheie.
Citeşte şi:
Iaşi: Carne de porc fără analize confiscată de inspectorii sanitar veterinar
La aproape 60 de kilometri de inima Iaşiului, pe drumul naţional care duce spre oraşul Hârlău, s-au răsfirat de o parte şi de alta a şoselei locuitorii din satele Boureni. Bine ancoraţi în tradiţiile moştenite din strămoşi, ei au o zi în care se pot făli cu eforturile depuse de-a lungul anului în gospodărie: Ignatul, când se taie porcul.
Sacrificarea animalului are însă o semnificaţie aparte pentru cei din Boureni. Întreaga operaţiune se desfăşoară nu în spatele casei, aşa cum se obişnuieşte în majoritatea gospodăriilor din zona rurală a României, ci în drum. Este, astfel, o demonstraţie a bunăstării familiei.
Mariţuca, model sătesc
„În fiecare an mai tragem cu ochiul la vecin să vedem ce secrete foloseşte sau cum arată porcul lui. Au fost ani când de Ignat se tăia porcul în fiecare poartă", explică Ionel Grumăzescu (52 de ani). Niculai Asmarandei (60 de ani) însă, gospodar din Boureni, a aşteptat cu nerăbdare venirea Ignatului ca să-şi etaleze rotofeiul pe „podium". Cum s-a făcut de ziuă, grijuliu, săteanul a scos în faţa porţii „năsălia" şi patru butuci sănătoşi.
Cu ochii mijiţi de vântul rece care răscolea satul, Niculai Asmarandei s-a uitat o clipă în lungul drumului. E primul de pe uliţă care îşi va sacrifica anul acesta de Ignat grăsunul. Are pregătite butelia şi paiele în cazul în care gazul „de la ruşi", cum îi place să spună, va îngheţa din cauza gerului. „Acuşi îl scot afară, numai să vină băieţii să mă ajute la tăiat", îşi freacă mâinile gospodarul.
După vreo 20 de minute, şi-au făcut apariţia şi „asistenţii", semn că sacrificarea Mariţucăi, o purceluşă cât o zi de post, poate începe în văzul întregii suflări. „Tăiatul porcului în drum e o tradiţie la noi, rămasă din generaţie în generaţie, bună mai ales dacă în curte nu ai loc să faci focul să-l pârleşti. Este însă şi un motiv de mândrie pentru fiecare gospodar, să vadă şi vecinii ce ai crescut în ogradă", spune Niculai Asmarandei. Odată sacrificat, animalul este trecut prin para focului până când şoriciul devine arămiu şi fraged. Înainte de începerea tranşării propriu-zise, porcul se alege cu o cruce „în numele Tatălui", peste care gospodarul presară sare.
Carnea ajunge la copii, în oraş
Bucăţile aburinde încă de carne proaspătă ajung apoi pe masa mare din casă. Aici primesc un tratament special cu mirodenii şi baiţ. „La afumătură, ca să iasă bună, folosim lemn de esenţă tare. În foc mai aruncăm şi boabe de porumb ca să-i dea gust bun", explică săteanul. Cea mai mare parte dintre bunătăţi vor ajunge la oraş, la copii, pentru că, după cum spune Niculai Asmarandei, orăşenii o duc greu, mai ales anul acesta pe timp de criză. Legea le permite ţăraniilor să taie porcul la portă, conform obiceiului, dar nu au voie să vândă carnea.
Povestea lui Ignat
Ignatul, sărbătorit la 20 decembrie, e data la care strămoşii îşi sacrificau porcii şi-i dădeau ofrandă divinităţii solare. Zeul Soarelui, Ignat, era astfel ajutat în preajma celei mai scurte zile a anului, solstiţiul să lupte cu întunericul.
Oltenii taie godacul pe spate ca să fie bogată masa de Crăciun
Familia Dumitraşcu se încălzeşte cu ţuică fiartă Foto: l. Nica
În satul Negoieşti, judeţul Dolj, mai toţi localnicii şi-au tăiat deja râtanii. Puţini sunt cei care mai respectă tradiţia şi taie porcul fix de Ignat. Printre ei, George Dumitraşcu. Şi-a adus aproape fraţii, pe Ion şi Mişu, şi pe vecinul Nelu Smarandache.
Dis-de-dimineaţă, oltenii au prins zdravăn de picioare porcul de peste 200 de kilograme şi s-au smucit odată cu el, să-l aşeze cum e mai bine. După ce s-au stins paiele cu care l-au pârlit prima dată, au continuat cu arzătorul până ce l-au făcut neted ca o coală de hârtie.
Reţeta perfectă
„Din păcate, ne-am cam boierit acum. Nu-l mai pârlim tot cu paie", a spus George, muşcând cu poftă dintr-o bucată moale şi caldă de şorici. Cel mai iscusit în tranşarea cărnii a fost declarat Ion, fratele mijlociu, care se laudă că are la activ porci sacrificaţi mai mulţi decât anii împliniţi, şi anume 49. Mişu Dumitraşcu, mai mare cu doi ani, povesteşte mustind de poftă cum fac oltenii cârnaţi buni, unici în toată Ţara Românească: „Carnea tocată la mână, nici mare, nici mică. Se pun în ea usturoi, cimbru, sare, un pic de boia să-i dea oleacă de culoare, nu condimente dintr-astea care au apărut acum pe piaţă. Noi lăsăm carnea să ia sare vreo două zile, n-o facem imediat". Iar când cârnaţii-s gata parcă-i şi vede înşiraţi pe-un băţ, ca să-i zvânte gerul. În tot acest timp nu uită să-şi ajute fraţii la despicat râtanul, tăiat doar în Oltenia pe spate. „Să fie cât mai multă carne, muşchiul întreg şi masa bogată de Crăciun", au mai spus oltenii cu gândul la pomana porcului.
Se încarcă comentariile...
