Iaşi: Bersnjak, exclus din lotul Politehnicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Bersnjak, exclus din lotul Politehnicii
Iaşi: Bersnjak, exclus din lotul Politehnicii

Fotbalistul sloven a fost prins de Petre Grigoraş că a încercat să se dea bolnav pentru a nu juca cu Dinamo Bucureşti.

Petre Grigoraş nu se dezice de principiile sale nici în condiţiile în care lotul lui Poli Iaşi este decimat de indisponibilităţi. Chiar dacă duce o lipsă acută de mijlocaşi, „Grig” l-a exclus din lot pe slovenul Dominik Bersnjak după ce acesta a încercat să se scoată din echipă înainte de jocul de duminică cu Dinamo.

„După ce sâmbătă nu a avut nicio problemă medicală, Dominik mi-a zis azi că nu poate să joace pentru că este răcit tun. Cu toate acestea, l-am prins cu bagajul gata făcut în cantonament înaintea antrenamentului de dimineaţă. După jumătate de oră s-a vindecat ca prin minune”, a spus „Grig”, care a prezentat situaţia conducerii clubului ieşean.

„Am decis că Bersnjak este inexistent pentru prima echipă a lui Poli până la finalul campionatului. La mine nu merge cu măgării din acestea ieftine. Este imposibil să ai o asemenea atitudine. În aceste condiţii, avem un obiectiv nou pentru finalul turului, a declarat Grigoraş.

Poli Iaşi a fost învinsă, duminică seară, cu 1-3 de Dinamo Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a XII-a din Liga 1.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite