Podu de Piatră îi dărâmă pe şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de maşini aliniate ca la start încearcă să treacă cu bine prin zona sugrumată de muncitori şi utilaje. Cei mai afectaţi de lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai par să fie şoferii. Pietonii în schimb s-au împăcat cu imaginea şantierului şi visează la închiderea acestuia.

Conducătorii auto care vin dinspre Alexandru şi Gară şi vor să ajungă în Podu Roş se plâng de faptul că sunt obligaţi să ocolească foarte mult pentru că nu mai au posibilitatea să facă stânga după ce trec podul. În plus, faptul că lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai se fac ziua duce la formarea unor cozi interminabile pe DN24.


Viteza medie cu care se poate circula prin zonă este de maxim 15 kilometri la oră. „Se circulă groaznic. După părerea mea trebuiau făcute întâi lucrările la pod şi rond, apoi tronsoanele. Cel mai greu se merge dimineaţa, între orele 7.00 şi 8.00, şi după-amiaza, când lumea pleacă de la serviciu“, a spus Dan Ilie, taximetrist.


Variante ocolitoare


Chinul şoferilor este cu atât mai mare cu cât nu există aproape deloc variante ocolitoare. „Altă variantă să eviţi zona Podul de Piatră ar fi crearea unei pasarele la trecerea de cale ferată de la Ţigarete, din cartierul Alexandru cel Bun. Ar mai fi o variantă, aceea de a-ţi lăsa maşina acasă şi să mergi la muncă pe jos“, a mai spus taximetristul. Pentru cei care coboară pasarela din Alexandru cel Bun sau vin dinspre Gară, o posibilitate de a ajunge mai uşor în Podu Roş este să facă stânga în dreptul Gării Nicolina, apoi să facă dreapta pe Şoseaua Naţională.


„Cred că vor să ne streseze“


Şoferii care circulă mai des pe porţiunea unde se fac lucrările se plâng că uneori îi văd pe muncitori cum se joacă la telefon sau pur şi simplu stau de pomană.


„Sâmbătă nu i-am văzut să lucreze şi uneori am impresia că au deschis şantierul ăsta numai ca să ne streseze pe noi. Dimineaţa mai muncesc ei, dar după câteva ore îi văd cum încep să butoneze telefoanele“, a spus şi Daniel Bejan, taximetrist. Locatarii din zonă sunt însă mulţumiţi. „Este greu, dar ne gândim că aceste lucrări trebuiau făcute. Mai răbdăm cât o să mai dureze, o lună-două cred. Înainte din cauza gropilor din zonă îţi rupeai pur şi simplu maşina“, a spus şi Vasile Costin, pieton.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite