Stiri din Iasi

Plimbare gratuită cu bicicleta, abia în primăvară. Centrele de închiriere din Iaşi s-au închis

3 decembrie 2011, 07:38 |  Autor: Gabriela Toma | 

Cuvinte cheie: iasi, Adevarul, biciclete, centre, inchiriere, gratuit, buletin, studentu, Studentobike, ,

Centru de închiriere a bicicletelor

iasi

Centru de închiriere a bicicletelor

 

Asociaţia Green Revolution a închis zilele trecute centrele de închiriere a bicicletelor. Studenţii se vor putea plimba pe două roţi abia din primăvară, atunci când vremea va fi mai caldă.

Aflaţi de unde puteţi închiria biciclete la Iaşi

Ne dorim o generaţie tânără responsabilă faţă de mediu şi considerăm că suntem pe calea cea buna. Rezultatele eforturilor depuse în StudentObike sunt vizibile: de două ori mai mulţi studenţi au ales transportul alternativ, în detrimentul mijloacelor tradiţionale, în 2011", a declarat Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.

Din octombrie 2010, de când a fost lansat programul destinat studenţilor care doresc să folosească o metodă ecologică de transport, 45.000 de tineri din toată ţară s-au deplasat cu bicicletele StudentObike şi l'velo. Pe primul loc al plimbăreţilor se află Bucureştiul, cu 12.000 de studenţi, urmat de Iaşi, cu 9.000, Braşov, 7.000 şi Cluj Napoca, 4.000.

Un nou centru de închiriere gratuită a bicicletelor la Iaşi

La Iaşi, există doua centre de închiriere, cu câte 50 de vehicule disponibile unul la Facultatea de Construcţii, şi la Universitatea „Gheorghe Asachi". Bicicletele mai pot fi închiriate de la Râpa Galbenă şi de la sediul băncii Reiffeisen din cadrul Palas.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Invitaţie la pedalat de Paşte. Aflaţi de unde puteţi închiria biciclete la Iaşi

    Ieşenii care doresc să facă mişcare după mesele copioase de Paşte pot ieşi la o plimbare cu bic ...

    Cum să ne condimentăm viaţa de cuplu

    Când viaţa sexuală intră în declin şi apare plictiseala, cuplurile încearcă lucruri noi, nebune ...

    Poliţia a arestat un tânăr cu cel mai haios nume!

    Crezi că numele ales de părinţii tăi este urât? Atunci nu ai auzit numele unui tânăr de 30 de a ...

    Dragoste şi sex la Auschwitz şi în Gulag

    Cei care au trăit deja sfârşitul lumii, şi în Germania nazistă, şi în Uniunea Sovietică, şi-a ...

    Recordul naţional la distanţa de zbor a unui avion din hârtie a fost doborât la Iaşi FOTO

    Un tânăr masterand la Politehnică a construit un avion care a zburat peste 36 de metri. ...

    VIDEO Melodia care a bătut toate recordurile de pe YouTube: este cea mai vizionată, cea mai plăcută, dar şi cea mai detestată melodie

    Una dintre melodiile cântăreţului-adolescent Justin Bieber a reuşit să doboare toate recorduril ...

    FOTO Marş pe două roţi pe străzile Iaşiului. Bicicliştii marchează astfel Ziua Poliţiei UPDATE

    Clubul de Ciclism și Ecologie IasiBike organizează pe 25 martie un marş al bicicliştilor pentru ...

    A dispărut plaja de nudişti de la 2 Mai. Pe nisipul rămas s-au prăvălit stânci din digul localităţii GALERIE FOTO

    În această iarnă, apa mării a mai înghiţit doi metri din plaja de la 2 Mai, din zona preferată ...

    Mersul pe bicicletă este interzis la Iaşi în weekend. Centrul de închiriere gratuită a vehiculelor este închis la sfârşit de săptămână (GALERIE FOTO)

    Centrul de închirieri gratuite a bicicletelor din faţa Facultăţii de Chimie este închis în cele ...

    Un nou centru de închiriere gratuită a bicicletelor la Iaşi

    Şefii oraşului au inaugurat miercuri la Iaşi o nouă ediţie a programului de închiriere gratuită ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole