Iasi: Plătim pentru „odihna” autobuzelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În garajul RATP stau aliniate 20 de mijloace de transport care ne costă 90.000 de euro.

Aproape 3.500 de euro din bani publici sunt achitaţi săptămânal pentru închirierea a 20 de autobuze second-hand aduse din Olanda. Mijloacele de transport în comun au ajuns la Iaşi săptămâna trecută, iar de atunci nu au fost mişcate din garajul RATP.


„La orele de vârf murim de cald în autobuzele aglomerate, când am putea să circulăm mai comod cu altele, chiar dacă sunt vechi. Cred că sunt cheltuieli mari, dar plătim bilet şi ar trebui să avem şi condiţii”, a afirmat Costi Butnaru, student. Reprezentanţii RATP susţin că o parte din autobuzele închiriate vor fi folosite de mâine, când se va deschide şantierul de pe Cuza Vodă.

„Autobuzele galbene închiriate din Olanda vor fiscoase la stradă de sâmbătă, când vor începe lucrările la şina de tramvai de pe Cuza Vodă, dar nu pe traseele din zona centrală, unde vom introduce microbuze galbene”, a anunţat Maricel Ghercă, directorul RATP. O parte din autobuze nu vor putea fi folosite deoarece nu există suficienţi şoferi. Astăzi, RATP a anunţat organizarea unui concurs pentru zece conducători auto, la care s-au prezentat 30 de candidaţi.

 „Şoferii sunt pentru autobuzele închiriate din Olanda”, a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. În cele şase luni în care microbuzele ar trebui să circule pe străzile Iaşiului, regia achită o chirie de 90.000 de euro.


„După cele şase luni, dacă vrem să păstrăm o parte din mijloacele de transport trebuie să achităm taxa de primă înmatriculare de 7.000 de euro pentru fiecare autobuz. Analizăm această posibilitate”, a completat şeful RATP.

Citeşte şi: www.adevarul.ro/articole/iasi-autobuzele-inchiriate-din-olanda-au-ajuns-in-oras.html

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite