Pista de biciclete de la Iaşi, „unicat” în ţară, scoasă la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pista de biciclete de la Iaşi va fi realizată din pavele
Pista de biciclete de la Iaşi va fi realizată din pavele

Ieşenii care circulă de obicei cu bicicleta vor merge pe o pistă realizată din pavele deoarece, potrivit şefilor din Primărie, acest material are un „aspect estetic deosebit"

Ieşenii se vor plimba pe o pistă unică în ţară. Şefii din Palatul Roznovanu nu s-au răzgândit şi au scos la licitaţie pista de bicilete care va fi realizată din pavele. "Pista va fi făcută potrivit caietului de sarcini, va fi şi din pavele", a spus Cosmin Coman, director în cadrul Primăriei Iaşi. Astfel, potrivit caietului de sarcini, avantajele folosirii pavajelor fiind:  „aspectul estetic deosebit, rezistenţa la uzură foarte bună datorită materialului dens, refacerea rapidă a suprafeţelor pavate după investiţii la reţelele subterane şi recuperarea integrală la desfiinţarea pavajului".

Reprezentanţii Primăriei au anunţat organizarea pe 18 ianuarie a selecţiei pentru executarea lucrărilor la pista de 11 kilometri din Copou până în Tudor Vladimirescu. Valoarea estimată a lucrărilor este de 805.837 de lei, fără TVA, iar termenul de execuţie de este de maximum 90 de zile. Practic, la mijlocul anului viitor, în Iaşi ar trebui să existe o pistă de biciclete de 11 kilometri, câte 5,5 kilometri pe sens.

Decizia municipalităţii a trezit nemulţumirea celor care circulă des cu bicicleta şi care în acest moment nu au un tronson rezervat special în trafic. „E o tâmpenie! Prefer să merg în continuare pe stradă. În afara ţării pistele de biciclete sunt din asfalt de o calitate foarte bună", a spus ieşeanul Andrei W. pasionat de ciclism.

Reprezentanţii primăriilor din Braşov, Timişoara şi Sibiu susţin că zecile de kilometri de culoare destinate bicicliştilor sunt delimitate pe trotuare asfaltate, fie sunt amenajate din material special. „Nu am văzut, oriunde am mers în străinătate, să fie pistă de biciclete pe pavele. La Sibiu sunt pe asfalt, marcate cu vopsea roşie şi cu semnele speciale", a precizat unul din reprezentanţii direcţiei tehnice a Primăriei Sibiu.

La noi sunt trotuarele mai late şi am marcat piste pe o porţiune din acestea. În nici un caz nu ne-am gândit să facem pistele pe pavele", a explicat Alexandru Gabor, viceprimarul municipiului Braşov.

Pista de bicicletă de la Iaşi este amenajată prin proiectul Archimedes demarat în 2007. Valoarea acestuia este de 4,7 milioane de euro, din care 55% reprezintă finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite