Iaşi: Peticeli de mântuială făcute de frica jurnaliştilor (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vezi pe iasi.adevarul.ro cum se circula ieri peste şanţul din Tudor Vladimirescu

Edilii oraşului au luat atitudine numai după ce situaţia le-a fost semnalată de „Adevărul de Seară“.

Nervi, scrâşnete de frână şi înjurături. Acestea sunt efectele pe care le-a avut asupra conducătorilor auto şanţul care traversa până astăzi bulevardul Tudor Vladimirescu, la câţiva zeci de metri de intersecţia Bucşinescu.


În urmă cu trei seri, o maşină s-a izbit de o alta care circula în faţa ei pentru că şoferul primului vehicul a pus o frână bruscă în faţa şanţului”, a povestit Alex, martor la incident. Din cauză că autorităţile locale nu au luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei, reporterii „Adevărul de Seară“ au luat legătura cu cei responsabili. „Nu ştiu nimic. Eu abia de ieri am intrat în locul domnului Chirica, city manager. Am să sun să fac comandă la Citadin să rezolve problema“, a declarat aseară Dumitru Tomorug, director de investiţii în cadrul Primăriei Iaşi.


În ceea ce priveşte motivele pentru care a trecut aproape o săptămână până când s-a făcut ceva pentru remedierea situaţiei din Tudor Vladimirescu, Tomorug a dat vina pe birocraţie. „Procedura prevede ca cine sparge carosabilul pentru a efectua lucrări să solicite la Citadin remedierea porţiunii de drum afectate, însă această corespondenţă ajunge la destinatar în câteva zile“, a explicat Dumitru Tomorug.


Asfalt mărunţit
în loc de carosabil


Cu toate acestea, a doua zi după ce „Adevărul de Seară“ a semnalat problema din Tudor, echipele Citadin s-au grăbit să astupe şanţul în cauză. Din nefericire, lucrarea nu poate fi numită nici măcar peticeală, din cauză că spărtura din drum nu a fost acoperită de o peliculă de carosabil, ci a fost umplută cu un strat de asfalt mărunţit şi compactat. Mai mult, fiecare maşină care trece peste strat a început să dizloce bucăţi din acesta.


Autorităţile susţin însă că aceasta este procedura standard. „Dacă am turna direct asfalt peste groapă, s-ar putea surpa la scurt timp. Din acest motiv, mai întâi se aplică un strat care este tasat de maşini peste spărtură, iar apoi se toarnă carosabilul“, a declarat Tomorug.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/Locale/Iasi/Cosmin/peticeli.flv iurl=/editor_files/Image/locale/iasi/cosmin/sant 1.jpg width=300 height=225 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite