Pe drumurile din judeţ stratul de zăpadă este mic şi momentan nu sunt drumuri blocate. Trei trenuri au fost anulate.
Ora 19.13 În judeţ s-a acţionat sâmbătă cu 18 utilaje şi s-au răspândit 151 de tone de material antiderapant.
Ora 14.35 Trenurile nu circulă pe rutele Ploieşti Est- Iaşi, Ploieşti Vest- Iaşi şi Tecuci- Iaşi.
Ora 13.27 Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sunt impuse restricţii de circulaţie pentru traficul greu pe drumurile:
- DN 24 Iaşi - Vaslui;
- DN 28 Iaşi - Răducăneni
- DN 24C Iaşi - Botoşani( ruta prin Popricani, Probota, etc)
- DN 28A tronsonul Pascani: circulaţia este deviată pe ruta Târgu Frumos -
Roman
Ora 13.09 Trei TIR-uri au fost oprite de poliţiştii de la Rutieră în zona Bucium pentru că nu au lanţuri. Agenţii şi reprezentanţii RAR nu le permit maşinilor de mare tonaj să iasă din oraş dacă nu sunt echipate corespunzător.
Ora 11.15 Pe străzile din oraş a fost nevoie de intervenţia a 8 echipaje şi s-au folosit 200 de tone de antiderapant. Zonele în pantă le-au dat cele mai mari bătăi celor de la Citadin. Aici se numără Fundac Păun, Fundac Socola, Aleea Fermei, Ţicău. În prezent se intervine în cartierele Tătăraşi, Alexandru, Nicolina, Bucium, Păcurari, Copou şi în centru.
Utilajele au fost scoase şi pe 32 de trasee judeţene, dar nu sunt drumuri închise.
Ora 8.50 Trenurile care circulă pe rutele Ploieşti Vest- Iaşi, Braşov- Iaşi şi Tecuci- Iaşi au fost anulate.

Dă click pe imagini să vezi cum se circulă pe străzile din Iaşi
Ora 8.35 Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, în judeţ s-a acţionat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu 20 de utilaje şi s-au consumat 319 tone de material antiderapant. Niciun drum din municipiu sau din judeţ nu era blocat sâmbătă dimineaţă. Cu toate acestea poliţiştii de la Rutieră şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) sfătuiesc şoferii să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar.
VEZI AICI STAREA DRUMURILOR, SITUAŢIA ZBORURILOR şi CE TRENURI MERG
Reprezentanţii ISU Iaşi le recomandă şoferilor să se informeze dacă rutele pe care doresc să circule nu sunt blocate. „ Înainte de plecare, să vă asiguraţi că sistemul de încălzire funcţionează eficient. Să porniţi la drum cu rezervorul de combustibil plin şi să ţineţi în autoturism pături, apă şi alimente neperisabile. Vă recom adăm să vă echipaţi corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.). Facem apel către cetăţeni să anunţe, în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, orice situaţie de urgenţă observată", se precizează într-un comunicat al ISU Iaşi.
Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru afla noutăţi despre vreme.
Citiţi şi:
Cum se bucură unii copii din Iaşi de ninsoare FOTOGALERIE


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza