Pelerinii îndură frigul nopţii cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva: „Sfânta va avea grijă de noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghiţa Grosu şi Elena Trandafir vor înnopta în curtea Mitropoliei
Ghiţa Grosu şi Elena Trandafir vor înnopta în curtea Mitropoliei

12.000 de credincioşi au trecut de dimineaţă până la ora 19.00 pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Veniţi din toate colţurile ţării aceştia spun că vor înnopta în curtea Mitropoliei.

Prima zi de sărbătoare a Iaşiului a adunat 12.000 de persoane. Au venit să se roage pentru sănătate, noroc şi bani. Printre cei care au stat ore în şir ca să atingă sfintele moaşte se numără Ghiţa Grosu (59 de ani) şi Elena Trandafir (64 de ani), ambele din Lieşti, Galaţi.

Au ajuns la Iaşi la ora 10.45, iar de atunci şi până seara la 18.00 s-au rugat pentru miracole în viaţa lor şi ale rudelor. Apoi s-au instalat lângă un copac cu bagajele şi sunt hotărâte să înfrunte noaptea cu rugăciuni.

„Până acum am înconjurat Mitropolia de două ori, mai stăm puţin şi vom mai înconjura o dată. Este foarte frumos. Ne simţim mai curaţi cu sufletul. Mai stăm până mâine seară şi apoi plecăm. Vom sta prin curtea Mitropoliei, pe scări, oriunde putem. Sfânta va avea grijă de noi", spun femeile.

Venite pentru al treilea an consecutiv la Iaşi cu ocazia hramul Mitropoliei, femeile susţin însă că numărul credincioşilor li se pare considerabil mai mci decât anii anteriori.

Sărbătorile Iaşilor le-au adus marfă hoţilor din maşini

Zeci de petrecăreţi s-au dat în stambă la Sărbătorile Iaşilor şi au plătit pentru asta

UPDATE Vezi în premieră cine cere 2.300 de euro pentru un concert de 45 de minute la Sărbătorile Iaşiului FOTOGALERIE

„Ţin minte că erau cozi de kilometri întregi anii trecuţi. Nici nu încăpeam în curte. Acum e chiar liber", spune Ghiţa Grosu.

Femeile nu vor pleca cu mâinile goale de la Iaşi. Au cumpărat suveniruri în valoare de 100 de lei.

„Am luat pentru nepoţi iconiţe, brăţări, cărţi de rugăciuni. Aşteaptă şi ei şi este bine să poarte lucruri sfinţite. Îi apără de rele", spune Elena Trandafir.

Forţele de ordine spun însă că pe la racla Cuvioasei Paraschiva s-au închinat de dimineaţă aproximativ 12.000 de pelerini.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite