Iaşi: Patru infractori urmăriţi în toată lumea au fost prinşi la Iaşi (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele de ordine au fost mobilizate în judeţele Iaşi şi Suceava. Pentru depistarea a patru persoane care se sustrăgeau anchetelor penale au fost folosiţi şi câini de urmă.

În urma unor activităţi operative complexe desfăşurate de poliţiştii ieşeni împreună cu lucrători din cadrul DGPM Bucureşti şi IPJ Suceava, s-au organizat descinderi la mai multe locaţii din comuna Drăguşeni, judeţul Suceava, la care au participat şi lucrători ai Serviciului Intervenţii Rapide şi Serviciului Criminalistic cu câinele de urmă FLUOR.

Citiţi cum s-a dat singur de gol un urmărit internaţional:

Astfel a fost depistat şi reţinut urmăritul naţional M. TOADER, de 62 ani, din Iaşi, care se sustrăgea executării pedepsei de 7 ani închisoare pentru comiterea mai multor fapte de fals şi înşelăciune. Acesta posedă mandat de executare emis la data de 12.07.2006 de Judecătoria Iaşi, fiind dat în urmărire naţională din anul 2006.

Poliţiştii ieşeni însoţiţi de câinele de urmă în colaborare cu cei de la Postul de Poliţie Oţeleni, au depistat urmăritul internaţional B. PETRU, de 40 ani, care se sustrăgea executării pedepsei de 2 ani închisoare pentru furt calificat. Bărbatul fost depus în Penitenciarul Iaşi.

Imagini de la descinderea de la Oţeleni

Din Penitenciarul Iaşi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi la Curtea de Apel Iaşi, C. CĂTĂLIN, de 33 ani, din Iaşi, în vederea punerii în executare a mandatelor europene de arestare emise de Tribunalul Torino. Instituţia a dispus condamnarea la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru viol şi proxenetism şi la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. Bărbatul a fost reîncarcerat în Penitenciarul Iaşi“, au afirmat oficialii Inspectoratului de Poliţie Iaşi.

A fost identificat L. GABRIEL, de 25 ani, din judeţul Iaşi, care se sustrăgea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală comisă asupra unui minor de 2 ani, fiul concubinei sale. Cel în cauză a fost depistat pe raza municipiului Iaşi şi întrucât a recunoscut fapta, s-a luat măsura trimiterii în judecată în stare de libertate.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/Locale/Iasi/alina b/ARESTARE_Oteleni_Baciu_Petru ok.flv width=255 height=255 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite