Parada prichindeilor de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mici s-au bucurat în felul lor de 1 Decembrie
Cei mici s-au bucurat în felul lor de 1 Decembrie

Părinţii au profitat de timpul liber şi au venit cu cei mici în Piaţa Naţiunii pentru a asista la ceremoniile de 1 Decembrie. Sute de micuţi au aplaudat şi au fluturat tricolorul la parada militară de pe bulevardul Independenţei din această dimineaţă.

Deşi unii copii nu ştiau semnificaţia zilei de 1 Decembrie, iar alţi micuţi abia puteau pronunţa câteva cuvinte, cu toţii se uitau curioşi la soldaţii care stăteau nemişcaţi cu armele la piept pe bulevardul Independenţei.


„Am venit să văd parada militară“, a spus Maria Dincu, de cinci ani. Cei mai mulţi părinţi au profitat de ziua liberă şi au venit cu întreaga familie să se bucure de parada militară, iar cei care nu şi-au putut lua liber i-au trimis pe cei mici cu bunicii. „Nepotul meu trebuie să afle din timp ce sărbătorim pe 1 Decembrie şi să fie mândru de asta“, a spus Gheorghe P., de 63 de ani, venit în Piaţa Naţiunii cu Andrei, de doi ani.


Deşi manifestările nu au fost cu nimic deosebite faţă de cele din anii anteriori, parada a fost aplaudată de cei aproape 400 de spectatori. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, astăzi, de la ora 18.00, va fi aprins şi iluminatul festiv.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite