PORTRET/ Cristina Şchiopu: „Scena te prinde în mrejele ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut a participat la competiţia pentru Eurovision alături de băieţii de la SoundCheck. Acum cântă frecvent alături de profesorul Petran şi de Liviu Marian.

Când era încă mică, a descoperit discurile mamei sale cu albume Phoenix, Iris. Atunci a ştiut că muzica va fi o parte importantă din viaţa ei. A cântat în corul bisericii, chiar şi în cel al Mitropoliei şi în grupul Europa Nova. După multe premii la festivaluri, a hotărât să renunţe în favoarea şcolii. „Trebuia să-mi rămână timp pentru învăţat, pentru olimpiade, pentru centrele de excelenţă la care participam, de geografie, de istorie“, povesteşte Cristina. 


Ieşenii de la Eurovision
În cele din urmă, după câţiva ani de „abstinenţă“, a decis să se reîntoarcă la marea ei pasiune, muzica. „Am intrat atunci în trupa liceului, care avea nevoie de o vocalistă, a fost o perioadă foarte frumoasă“, adaugă ea.

Prima întâlnire cu glamour-ul televiziunii a fost când a participat la emisiunea-concurs Megastar. Deşi avea ocazia să-şi demonstreze talentul în faţa unui public numeros, Cristina s-a simţit inhibată tocmai de cerinţele de perfecţiune. „Trebuia mereu să port cinci rânduri de fard, tocuri înalte, haine strâmte. Nu eram eu însămi, nu eram naturală“, explică solista. Anul trecut, s-a alăturat celor şase băieţi de la SoundCheck. Piesa lor, „You are my love“ a intrat în competiţia pentru Eurovision şi i-a aruncat pe membrii trupei într-un regim de viaţă alert, de du-te-vino, cu interviuri, filmări pentru videoclip, prezenţe la emisiuni TV şi concerte în cluburi.

Cântă alături de prieteni
„Făceam multe drumuri la Bucureşti. A fost o experienţă interesantă, dar foarte obositoare“, spune Cristina. Atunci a aflat pe propria piele că succesul în muzică atrage după sine multe şedinţe de make up şi fuste tot mai scurte. A hotărât să se întoarcă la visul din copilărie, păstrat şi în adolescenţă: medicina.Era în primul an de facultate când a dat, pentru a doua oară, muzica pe un plan secund. „Pot cânta oricând, e mai important să îmi concentrez atenţia pe profesia de medic, pe care mi-am dorit-o de când mă ştiu“, recunoaşte ea.


De fapt, nu a renunţat de tot la scenă. Cel puţin o dată la două săptămâni, alături de profesorul de chitară Petran Paveliuc şi de Liviu Marian încântă tinerii ieşeni în cluburi. Pe lângă aceste cântări, Cristina va mai susţine spectacole alături de cei din trupa Diesel, care au hotărât recent nu doar să se reunească, ci şi să o includă pe viitoarea doctoriţă în grup. „Este vechea formaţie a lui Liviu. Am făcut deja câteva repetiţii. Suntem compatibili“, încheie solista.

Profil
Născută. 28 decembrie 1988, Iaşi.
Studii. Este în anul II la Facultatea de
Medicină, Universitatea
de Medicină şi Farmacie
„Grigore T. Popa“, Iaşi.
Familie. Este singură la părinţi, locuieşte cu mama sa.

Întrebări şi răspunsuri
Cum te-ai simţit în perioada în care SoundCheck era la Eurovision?
A fost o perioadă cu multe drumuri la Bucureşti, interviuri şi concerte. Eram mai mereu în lumina reflectoarelor, iar asta era o senzaţie specială, dar era şi foarte solicitant. Trebuia să fii mereu odihnit şi să arăţi perfect. 
Ai muzicieni-model, care te inspiră?
Sunt muzicieni, trupe, care mi-au plăcut de mică şi care îmi plac şi acum. Printre aceştia se numără Phoenix şi Iris, pe care i-am ascultat când eram foarte mică, la pick up. Ei m-au inspirat să îmi doresc şi eu să urc pe scenă, să cânt cu pasiune. Îmi plăcea şi Laura Stoica. Nu îi pot numi modele, dar cu siguranţă îmi plac enorm.

Ce-i place
„Să visez, să ascult muzică, să gătesc când am chef, iar atunci chiar gătesc serios, să citesc, să mă bucur de zilele frumoase de vară când ies în oraş şi mă plimb pentru a-mi încărca bateriile“, spune Cristina.

Ce nu-i place
Aparenţele, ipocrizia şi bârfa. „De-a lungul timpului, m-am tot lovit de aparenţe, de oameni care voiau să pară ceea ce nu erau de fapt sau care îmi cereau mie să mă prefac“, adaugă ea.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite