PORTRET/ Aneta Timbur - Manichiurista care face artă pe unghii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra ştie toate tehnicile de pictură a unghiilor, ţine cursuri de manichiură şi are produse care-i poartă numele.

Floricele, trifoi, steluţe, frunzuliţe, buburuze, toate sunt forme care dau viaţă unghiilor. Pentru Aneta talentul de a picta a îmbrăcat haina unei pasiuni şi a unei afaceri. Cu unghiile lungi şi ascuţite, tânăra îşi face încrezătoare meseria. „Cu cât sunt mai lungi, cu atât riscul să te răneşti e mai mare. La început nu e recomandată o lungime extremă“, spune ea.


Aneta îşi aminteşte că era pasionată de unghii de când era la şcoală. „Aveam unghiile mari mereu şi le pictam cu ajutorul acului.  Lumea mă cunoştea la şcoală după unghii“, adaugă fata. Tânăra susţine că şi-a dat seama că asta-şi doreşte să facă după un curs de extensii de unghii. „Cursul a ţinut 5 zile. Nu era o treabă avansată, deşi atunci mi se părea ceva senzaţional. Primele cliente au fost prietenele mele din Iaşi“, îşi aminteşte Aneta.

În 2008 a hotărât să facă un curs în Olanda, în urma căruia să aibă dreptul de a preda. „Au participat persoane din 28 de ţări şi au fost obţinute patru diplome de aur. Făceam cursuri  de dimineaţă până seara cu cinci profesori, printre care si Ecaterina Vrascutina, din Rusia. Acolo am învăţat să lucrez cu acril şi am învăţat tehnici noi de pictură.“

Profesor de aur într-ale unghiilor
În urma acestui curs, tânăra a început să facă facultatea la distanţa şi să se ocupe activ de salon. A participat la toate târgurile, a început să fie la curent cu tot ce apare, tehnici, materiale, demonstraţii. „La Romexpo erau saloane din mai multe oraşe. Aveam o masă unde făceam tot felul de demonstraţii, promovam cursurile şi produsele“.

În martie 2008, Aneta a participat la a cincea ediţie a Congresului Internaţional de Estetică Aplicată LNE Estetika&Wellness. „Am obţinut premiul II pentru tehnică şi premiul special pentru originalitate. Tematica concursului a fost «Texturi». În trei ore trebuia să montezi unghiile şi să le şi pictezi“, adaugă tânăra.

Clienţi din toată Moldova
De doi ani, artista ţine cursuri de montare a unghiilor, de pictură şi de lucru cu acril. „Cea mai tânără elevă avea 14 ani, iar cea mai în vârstă 55 de ani. Persoanele mai în vârstă sunt dezavantajate de faptul că nu mai au vederea aşa bună şi nu mai au suficientă răbdare“, completează Aneta.

Tânăra ştie toate secretele meseriei şi a reuşit să-şi fidelizeze clienţii. „De la montarea proastă se strică unghiile, şi nu de la gel. De asemenea, dacă nu se pileşte bine sau se pileşte toată unghia, apar pete roşii. Unghiile se pot purta fără întrerupere, important e să ai un tehnician care să nu le strice. Am şi clienţi care vin din Botoşani, Vaslui, Suceava, o dată pe lună, pentru întreţinere. Odată a venit o mireasă de la Bucureşti pentru că dorea un model special, formă piramidală, model în acril cu găuri“, spune Aneta zâmbind. Din 2009, Aneta are şi un brand de produse care-i poartă numele.

Profil
NăscutĂ. 3 iunie 1985, Nisiporeni, Republica Moldova.
Studii. Facultatea de Economie si Administrarea
Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.
Familie. Căsătorită, are o fetiţă.

Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cel mai neobişnuit model cerut?
Cineva a tăiat dolarul în bucăţi şi mi-a cerut să-i pun sub unghii. Alte modele ciudate au fost cu pene sub unghii sau să-l desenez pe Sponge, personajul din desene cu şireturi şi gene.

Cât timp vă ia să faceţi o pictură pe unghii?
Pentru fiecare tip de unghie se găseşte tehnica de aplicare. Durata depinde de model. Am stat de la o oră jumătate pentru un model simplu până la şase ore pentru un model dificil, formă piramidală cu vârf zimţat şi cu model din acril, în relief.

ce-i place
ll Iubeşte copiii. „Vreau să am vreo 3-4 copii, chiar dacă nu le pot dedica tot timpul meu şi mă ajută o bonă“. Îi place să vadă lucruri noi şi să călătorească. „După ce apare al doilea copil vreau să mă odihnesc. O să-mi iau concediu, pentru că de trei ani n-am mai avut“, spune tânăra.

ce nu-i place
ll Manichiurista mărturiseşte că nu-i place să se trezească devreme. „Încep programul la 11.00, dar lucrez până târziu. Înainte stăteam şi până la 2.00, dar de când am familie încerc să termin mai devreme“, spune Aneta.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite