PORTRET/Emilian Păduraru Cercetătorul care dă lecţii de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilian Păduraru - Instructor de dans
Emilian Păduraru - Instructor de dans

Doctorand la Facultatea de Horticultură, instructorul îi învaţă să danseze pe copiii de grădiniţă, pe studenţi, dar şi pe ieşenii trecuţi de prima tinereţe.

A absolvit facultatea ca şef de promoţie, lider al studenţilor şi reprezentant al lor în Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“.
În anii în care obţinea rezultate academice foarte bune a avut grijă să încerce şi altceva: dansul sportiv la Clubul studenţesc Elegance. „Atunci mă gândeam că voi practica dansul doar cât voi avea bursă“, îşi aminteşte Emilian Păduraru.

Un hobby transformat în job
Nu a renunţat însă nici când a absolvit, nici când a devenit preparator la universitate. De altfel, cei patru ani în care a fost cadru didactic s-au sincronizat perfect cu cei în care făcea trecerea de la dansator la instructor. „Nu cred că am fost un dansator strălucit, dar m-am descurcat bine de la început ca instructor de dans. Probabil pentru că îmi place atât de mult să lucrez cu oamenii. Şansa mi-a fost oferită de maestrul Corneliu Tătaru, unul dintre oamenii care m-au influenţat“, spune nemţeanul mutat în Iaşi de mai bine de un deceniu.


Când a trebuit să renunţe la postul academic, dansul a devenit mai mult decât un hobby. „Nu credeam că dansul va trece de acest nivel când cercetarea era principala mea activitate. Viaţa poate fi plină de surprize“, adaugă el. Acum patru ani, el şi partenera de dans, Roxana Enache, au pornit pe cont propriu. Clubul Unic era atunci un proiect, spre a cărui materializare se îndreptau în paşi mărunţi... de dans, bineînţeles. De atunci, au reuşit să treacă testul birocraţiei şi să-l includă pe lista cluburilor afiliate Federaţiei Române de Dans Sportiv.

Pregăteşte copii pentru competiţii
Iniţial, cursanţii lor erau doar studenţii, dar categoriile de persoane interesate s-au diversificat cu trecerea timpului. „Dansul trebuie să fie o plăcere, nu un sacrificiu. Părerea mea, şi nu numai, este că dansul poate face oamenii şi fericiţi, nu întotdeauna campioni la competiţii“, explică Emilian Păduraru, care demonstrează cu propria experienţă că dansul poate transforma un timid veritabil într-o persoană relaxată, comunicativă.


Aşa se face că printre cei care savurează bucuria dansului se numără şi copii de grădiniţă, dar şi viitori miri sau persoane care au trecut de 60 de ani. „Îmi place să educ copiii prin dans, dar mă simt foarte împlinit ca pedagog şi atunci când vin cupluri, pe care eu le-am «iniţiat» pentru nuntă, şi îmi spun că au avut o nuntă reuşită, că au dansat foarte bine“, mai spune instructorul. În februarie, Clubul Unic se laudă cu prima generaţie de cursanţi care va participa la o competiţie. „Copiii merită o investiţie pentru că ei au şansa să facă performanţă reală“, mai spune preşedintele clubului.

Profil

Născut. 18 iulie 1978, Roman, judeţul Neamţ.
Studii. Doctorand la Facultatea de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole „Ion Ionescu de la Brad“, Iaşi.
Familie. Căsătorit, are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri

Ce au în comun dansul şi horticultura?
Frumosul. Ambele sunt manifestări ale frumosului, cred eu, şi de aceea nu renunţ la niciuna dintre ele. Acum investesc mai mult timp în dans, dar dacă am timp mă ocup şi de amenajarea grădinii. 
Când a debutat povestea cu dansul?
Eram student şi am început să merg la cursurile Clubului Elegance. Am fost acolo şapte ani. Mi-am dat seama că începusem să dansez destul de târziu pentru a face performanţă, dar că am abilităţi de pedagog. Maestrul Corneliu Tătaru a avut un rol foarte important în calea pe care am ales-o.

Ce-i place

„Să lucrez cu oamenii pentru că am o satisfacţie deosebită să-i văd fericiţi, cu atât mai mult cu cât la asta a contribuit dansul, pe care-l consider şi o componentă importantă a educaţiei copiilor“, explică instructorul.

Ce nu-i place

„Multe lucruri nu-mi plac, dar în primul rând mă afectează răutatea oamenilor, inevitabilă de la un anumit punct“, recunoaşte Emilian Păduraru.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite