PORTRET/ Sebastian Albu - Folkistul obsedat de „ora fixă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul a compus aproape 100 de piese, a făcut parte dintr-o trupă, a participat la festivaluri şi a primit premii importante.

Sebastian Albu a început să cânte de mic, doar că în primii ani de viaţă joaca preferată era însoţită de bătutul la tobe, improvizate din ce găsea prin casă. Talentul îl moşteneşte de la tatăl său, care cântă la chitară şi voce. De chitară s-a apropiat abia spre sfârşitul clasei a VIII-a, când a început şi să „fure“ de la alţii acordurile.

Dezamăgit de festivaluri
Prima melodie pe care a învăţat-o a fost „Decembrie“. La liceu a compus însă prima lui piesă, pe versurile lui George Topârceanu. În primul an de facultate, 1996, împreună cu Tudor Popa, a format trupa Pur şi Simplu, în care a cântat până în 2003. A frecventat o vreme şi concertele din cadrul proiectului „Moldavia Folk“, de la Casa de Cultură a Studenţilor. Cu trupa sau singur, Sebastian Albu a participat la câteva concursuri de folk din ţară, de unde s-a întors cu premii.


„Festivalurile au fost ca o provocare pentru mine, dar toate sunt la fel. Pe de o parte, era frumos să ajungi să cunoşti oameni, să-ţi faci prieteni, dar pe de altă parte jurizarea este întotdeauna subiectivă. Aşa că am preferat să mă ţin la distanţă“, spune cu regret interpretul de folk. Sebastian Albu nu este artistul care să repete ore în şir, nici măcar în fiecare zi. Nu are atâta răbdare şi stare. Şi nici timp, căci profesia sa este în domeniul ingineriei.

Face muzică din pasiune
„Pentru mine muzica este pasiune. Nu am fost tentat să fac studii, mi s-a părut simplu să învăţ singur. Cunoştinţe minime de muzică tot am căpătat în timp“, adaugă artistul.Nu este înnebunit nici să iasă în lume să cânte, atâta vreme cât poate să facă asta şi acasă, nici să se afirme cu orice preţ, cât timp ştie că este bun.


Sebastian Albu a compus aproape 100 de melodii până în prezent. Despre ploaie, ceasuri, trenuri, dragoste, nehotărâre. Partea mai dificilă pentru el este aceea de a găsi textele, unde recunoaşte că de cele mai multe ori trebuie să recurgă la ajutorul autorilor de poezie. Însă, asemenea altor interpreţi la chitară, Sebastian Albu consideră că în folkul actual textul nu mai este aşa de important. „Omul cu chitara a început să se exprime altfel, este însoţit de omul cu vioara, cu flautul sau cu un alt instrument. Această apropiere reprezintă în realitate o tendinţă de a readuce muzica în prim-plan“, încheie artistul.

Profil
Născut. 1 martie 1978, Iaşi.
Studii. Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii
Tehnice „Gh. Asachi“ din Iaşi.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Ce proiecte muzicale ai?
Am în pregătire primul album, care va apărea la un studio din Bucureşti şi se va chema „De fiecare dată când mă uit la ceas e fix“. E un album-concept, ca un fel de puzzle. Ordinea pieselor, temele alcătuiesc o poveste a mea. Aş vrea apoi să reuşesc să găsesc un interpret la violoncel care să formeze cu mine o trupă.
Ai nevoie de o atmosferă sau de o stare specială când cânţi?
Cel mai relaxat cânt atunci când sunt singur. În faţa publicului este importantă atmosfera din locul respectiv. Aş vrea să ajung să mă simt ca acasă. În general, sunt de evitat barurile, în cazul în care nu e ceva organizat,
cu un public apropiat.

Ce-i place
Lui Sebastian Albu îi place cel mai mult să asculte muzică, din genuri variate, dar mai ales rock. De asemenea, îi place să urmărească concertele artiştilor preferaţi, să vizioneze documentare, filme şi
să citească.

Ce nu-i place
Artistul nu suportă linguşeala şi falsitatea oamenilor. În general, el se fereşte să fie critic sau să se lase afectat de lucrurile şi persoanele care-l deranjează. Preferă, pe cât îi stă în putinţă, să evite ceea ce nu-i este pe plac.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite