PORTRET/ Daniel Corbu: „Cred în poezie ca într-un miracol“

Daniel Corbu

Pentru întreaga activitate literară, poetul a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul Meritul Cultural, iar de Primăria Iaşi cu Premiul „Vasile Conta“.

S-a născut într-un ţinut „plin de poezie“, pe malul Ozanei, iar primele „gângureli lirice“ s-au întâmplat tot aici, pe la cinci ani şi jumătate. Pentru multă vreme apoi, versurile au fost compuse de Daniel Corbu pentru cei care le doreau şi le cereau, prieteni sau rude. Peste ani, a umplut caiete întregi cu ele. Dar perioada de căutare, până la cristalizarea formulei lirice a durat.

În anii tinereţii, poetul a experimentat profesii diverse şi îndepărtate destinului său poetic, precum ajutor de ospătar, operator chimist, laborant, vânzător sau maseur. După încheierea studiilor universitare, la Facultatea de Litere din Bucureşti, Daniel Corbu a fost pentru scurt timp profesor la un liceu din Târgu Neamţ, apoi, repede absorbit de Casa de Cultură, a fost numit instructor de teatru şi poezie.

Poetul nemţean a debutat publicistic în 1979, în „România literară“, iar editorial, cu doar o treime dintr-un manuscris, din pricina cenzurii dure a vremii, în 1984, cu volumul de poeme „Intrarea în scenă“.
De atunci, au apărut sub semnătura sa în jur de 20 de cărţi de versuri, proză şi eseistică. Cea mai apropiată sufletului său rămâne însă „Evanghelia după Corbu şi alte poeme“, care a primit şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2006. Însă activitatea culturală nu se opreşte aici. În timpul studenţiei a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de criticul Nicolae Manolescu.

Iaşiul, un loc prielnic poeziei
La Casa de Cultură din Târgu Neamţ, începând cu 1984, a organizat ani în şir Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ. A colaborat de-a lungul vremii cu numeroase reviste de cultură din ţară, a tradus pentru diferite publicaţii şi volume. Daniel Corbu este, de asemenea, prezent în antologii de poezie din ţară şi străinătate. Tot el a fondat Casa de Editură Panteon, publicaţia literară cu acelaşi nume şi „Academia de poezie“ din Vânătorii de Neamţ.

Actualmente, lucrează ca muzeograf literar şi este directorul adjunct al Muzeului Literaturii Române Iaşi. „Acum vreo 12 ani m-am simţit teleportat din Neamţ direct în curtea Bojdeucii din Ţicău. Probabil m-a chemat Creangă, să am grijă de spiritul lui şi de al altor scriitori. Astfel, Iaşiul m-a acaparat total, dar mi se potriveşte ca o mănuşă“, mărturiseşte poetul.

O carte de două decenii
Alături de activitatea de muzeograf, Daniel Corbu se ocupă, din 2004 încoace, de revista „Feed Back“, o publicaţie de experiment literar, cum este considerată, iar din 2006 organizează la Iaşi şi Festivalul Internaţional de Neoavangardă. Dar ceea ce s-a conturat pentru Daniel Corbu „într-un destin şi într-un blestem“ este fără îndoială scrisul, şi îndeosebi poezia. Astfel, a putut (şi mai poate încă) să lucreze două decenii aproape la un volum de poezie, care a trecut deja de 800 de pagini, „Panteonul“.

„Este o replică dată peste sute de ani lui Dante şi a lui «Divina paradoxalia». În această carte vizitez marile spirite ale lumii condus de Rainer Maria Rilke, după cum Dante era condus de Vergilius“, îşi detaliază poetul cel mai important dintre proiectele sale literare.

Anul acesta, speră însă că va publica şi „Omul suspendat“, un roman despre boemă. Şi desigur, nu va lăsa nescris ceea ce va veni din inspiraţie, căci Daniel Corbu este unul dintre cei puţini care mai cred în inspiraţie atunci când e vorba de versuri. „Poezia vine şi pleacă, te lasă de multe ori deznădăjduit şi cu mâinile goale. Să o opreşti e imposibil, e ca şi cum ai încerca să păstrezi cu tot dinadinsul mireasma florii în pumn“, îşi încheie poetul crezul.

Profil
Născut. 7 aprilie 1953, Târgu Neamţ.
Studii. Facultatea
de Filologie a Universităţii din Bucureşti, 1983.
Familie.
Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Care vă este crezul poetic?
Mă consider în primul rând poet de limbă română şi cred în poezie ca într-un miracol, care ţi-e dat sau nu. Poezia mi se pare a fi imensa bucurie uimită pe care trebuie să o fi simţit cei aflaţi la nuntă când Iisus a prefăcut apa în vin. Iar poetul este cel care repetă la nesfârşit, dar întotdeauna altfel, prima minune.
Cum vă raportaţi la noua generaţie de poeţi?
Sunt unul dintre cei care cred în continuitatea culturală, sunt adeptul ideii că în cultură totul se adaugă. De aceea, mi-e greu să înţeleg pe unii tineri de azi care visează celebrităţi de carton şi care-şi fac un program din demitizare.

Ce-i place
Poetul iubeşte lectura operelor mari ale omenirii şi încearcă, pe cât îi stă în putinţă, prin munca sa, să apere valorile culturale româneşti de intemperiile perioadei postmoderne şi, în general, simţirea şi gândirea adevărate.

Ce nu-i place
Daniel Corbu se consideră duşmanul absolut al prostiei, prefăcătoriei şi al trădărilor. Scriitorul se simte deranjat de asemenea de „maculatorismul literar“, care din păcate nu este deloc în cantitate mică la noi.