Stiri din Iasi

Pentru ieşeanul de 76 de ani teatrul este „sarea şi piperul“ care dau farmec vieţii. De 50 de ani, sculptează şi mânuieşte păpuşi pentru cei mici.

Pe Constantin Brehnescu teatrul l-a atras involuntar şi irevocabil în mrejele sale în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când privea pe furiş spectacolele actorilor ieşeni, care se refugiaseră din calea ruşilor într-un sătuc săsesc din Timişoara.

„În 1944 tata, care lucra la CFR atunci, ne-a suit într-un vagon şi ne-a dus tocmai în Timişoara pentru a ne feri din calea trupelor ruseşti, care ocupaseră Iaşiul. Aveam 8 ani pe atunci. Într-o zi, în timp ce priveam de după un gard un spectacol, m-a prins de braţ actriţa Florica Damian, m-a îmbrăcat în nişte zdrenţe şi m-a întrebat «ştii să plângi?» şi aşa am ajuns figurant într-o piesă de teatru“, povesteşte Constantin Brehnescu.

După liceu a urmat cursuri alături de Manole Foca, fost profesor la Institutul de Teatru şi regizor la Teatrul Naţional Iaşi, care l-a învăţat tot ce trebuie să ştie un păpuşar. „Pe atunci nu existau cursuri de teatru de păpuşi, iar spectacolele de la teatrul de stat erau susţinute de amatori“, spune Brehnescu, în prezent regizor la Teatrul „Luceafărul“. Şi acum, după aproape 50 de ani, vorbeşte cu emoţie despre mentorul său.

 „Manole Foca a format generaţia de păpuşari care a transformat teatrul ieşean de păpuşi într-unul profesionist“, este de părere Brehnescu. Alături de soţia sa, Natalia Dănăilă, a dărâmat multe limite ale teatrului ieşean. A renunţat la paravanele care-i mascau pe păpuşari, a introdus pantomima şi dansurile în spectacole şi a montat piese dramatice.

A jucat peste hotare
„În 1976 trupa teatrului de păpuşi juca „Alba ca zăpada“ în parcul Copou, iar scena era o căruţă, în care jucau patru actori. S-a întâmplat ca atunci să fie în vizită o delegaţie din Franţa, care a rămas impresionată de reprezentaţie. Aşa am fost invitaţi la Festivalul Internaţional de la Charleville. După aceea invitaţiile au început să curgă şi am jucat în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii“, spune ieşeanul, care şi-a luat în fiecare deplasare păpuşi în loc de suveniruri. Spectacolele pentru care a fost premiat sunt „Fata babei şi fata moşneagului“, „De ziua lui Pinocchio“, „Peştişorul de aur“ şi „Furtuna“.

Profil
Născut. 29 decembrie 1934, Iaşi.
Studii. A fost studentul lui Manole Foca, profesor la Institutul de Teatru şi regizor la Teatrul
Naţional Iaşi.
Familie. Este căsătorit,
are un fiu.

Întrebări şi răspunsuri
Care credeţi că e cel mai important lucru în viaţă?
Să citeşti şi să ştii cel puţin cinci cărţi mari. Spectacolele pe care le montez sunt adaptări după opere universale. Încerc mereu să-i familiarizez pe copii şi adolescenţi cu scrierile lui Homer, Shakespeare, Mark Twain, Victor Hugo.
Care este diferenţa între teatrul clasic şi cel de păpuşi?
Actorii pot reda idei şi gesturi banale foarte simplu, pe când păpuşile sunt limitate. Pentru o scenă în care o păpuşă bea apă, eu trebuie să-i fac o mulţime de modificări: îi pun o supapă la spate şi un cilindru care să preia lichidele. Într-o piesă folosesc cel puţin 4-5 păpuşi pentru acelaşi personaj.

Ce-i place
„Îmi place să fie mereu activ, nu pot sta locului o clipă. Îmi place să lucrez cu oameni care au imaginaţie şi sunt curioşi“, explică regizorul ieşean.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac păpuşile care se găsesc acum în comerţ, nu-i lasă pe copii să-şi folosească imaginaţia. Cele mai frumoase jucării rămân păpuşile făcute de bunica din cânepă, cu ochi din nasturi“, spune artistul.