Operaţii blocate de percheziţiile DNA la Institutul Inimii FOTO
0
Chirurgul Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare a susţinut că ancheta DNA a dat peste cap activitatea unităţii medicale. Potrivit medicului, operaţiile au fost amânate, iar salariile personalului s-ar putea să nu fie virate.
Percheziţiile efectuate de DNA Iaşi, joi şi vineri, la Institutului de Boli Cardiovasculare ar fi blocat activitatea spitalului. Pentru că au fost ridicate mai multe calculatoare în care era diferite date despre bolnavii care trebuiau operaţi medicii au amânat intervenţiile chirurgicale. „Cu această ocazie ziua de astăzi(n.r. vineri), de mâine (n.r. sâmbătă) şi până când nu ştim, am sistat activitatea spitalului încercând să asigurăm urgenţele majore, cu posibilităţile pe care le avem. A fost îngreunată activitatea spitalului dat fiind faptul că nu mai avem acces la baza de date a pacienţilor", a precizat medicul Grigore Tinică.
Acesta a susţinut că şi situaţia salariilor este incertă. „Cu această ocazie s-ar putea, fiind ridicate unele calculatoare de la serviciul personal, să nu putem plăti salariile pe 12-13 aprilie. Nu ştiu dacă o să primim banii pentru că nu avem raportarea la timp, iar contabilii nu îşi pot exercita atribuţiile în acest sens. Avem mari probleme la aprovizionare pentru că la Departamentul de achiziţii se lucrează non-stop pentru că se produc licitaţii şi achiziţii în fiecare zi, este îngreunată evidenţa materialelelor dispozabile pe care le folosim pentru tratatmentul pacienţilor, pentru că nu le putem introduce în baza de date şi nici stocul nu îl ştim", a adăugat chirurgul.
„Nu pot să comentez păziţia domnului doctor", a precizat procurorul Călin Sorin, şeful DNA Iaşi. Anchetatorii au descins joi dimineaţă la Institutul de Boli Cardiovasculare şi au ridicat o serie de documente şi calculatoare. Ancheta DNA vizează achiziţiile într-un proiect de modernizare a singurului Institutul de Boli Cardiovasculare din Moldova şi un altul care viza o bază de date pentru medicii din regiunea de nord-est a ţării. Investiţiile se ridică la peste 5 milioane de euro.

Click pe colaj pentru mai multe imagini cu chirurgul Grigore Tinică
„ Aşteptăm ca după percheziţii să urmeze acte procedurale, în sensul de a fi puşi sub învinuire. Din ce am reuşit să observăm, procurorii sunt interesaţi de cele două proiecte implementate cu fonduri structurale, în valoare de circa 5 milioane de euro. Acestea vizează punerea la punct a unui laborator ultraperformant şi aspecte ce ţin de comunicarea la distanţă între 240 de medici de familie din şase judeţe şi specialiştii institutului, pentru monitorizarea situaţiei bolnavilor de inimă", a precizat Ionel Nechita, avocatul medicului Tinică.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!