O familie întreagă din Iaşi, snopită în bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unei familii din satul ieşean Goeşti au fost snopiţi în bătaie vineri seara.

Aceştia, în vârstă de 24, 29 şi, respectiv 70 de ani au ajuns la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan", cu multiple traumatisme craniocerebrale, la membre şi toracoabdominale.

Se pare că bărbaţii au petrecut până dimineaţă cu ocazia sărbătorii „Schimbarea la faţă" şi pe fondul consumului excesiv de alcool au început să se bată.

Medicii spun că numărul ridicat de pacienţi ajunşi la UPU în acest sfârşit de săptămână în urma agresiunilor a fost din cauza alcoolului consumat cu această ocazie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite