Iaşi: Moldova, paradisul produselor falsificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şosetele, lenjeria intimă şi CD-urile sunt în topul confiscărilor

Moldovenii au reuşit de la începutul anului să pună în vânzare mii de produse făcute pe vapor, care purtau numele unor firme celebre.

Tone întregi de pantaloni de trening, şosete, chiloţi şi tricouri, dar şi bunuri precum parfumurile şi ceasurile de lux au fost confiscate de la începutul anului de poliţiştii Serviciilor de Investigare a Fraudelor (SIF) din regiunea de nord-est a ţării. Cele mai multe dintre ele erau vândute în bazaruri, pieţe, talciocuri sau prin intermediul internetului. Mărfurile proveneau din ţări precum Turcia, China sau Ucraina.

În topul preferinţelor falsificatorilor sunt produsele textile. Astfel, afaceriştii ilegalişti nu s-au sfiit să folosească însemnele unor mărci de renume, precum Nike, Puma sau Adidas.

Au falsificat chiar şi ora exactă

Falsificatorii şi-au îndreptat atenţia şi spre lucruri mai fine, precum bijuteriile şi parfumurile. „Cea mai mare captură în judeţul Neamţ a fost de 400 de articole vestimentare şi accesorii, în valoare de 35.000 de lei, 170 de parfumuri de 9.000 de euro şi 350 de grame de aur în valoare de 30.000 de lei”, a spus Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii suceveni au găsit în bazar 1.500 de ceasuri de mână de lux, de diferite modele şi culori, pe care erau inscripţionate mărci de renume. Marfa a fost evaluată la suma de 73.000 de lei. O altă categorie de falsificatori cu care se confruntă oamenii legii sunt tinerii care piratează filme, muzică şi programe software. „Avem sute de mii de CD-uri confiscate şi distruse. Cei mai mulţi dintre falsificatori sunt studenţii“, a precizat şi Petru Bălteanu, şeful SIF Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite