Apă infectă furnizată ieşenilor la robinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apă neagră furnizată ieşenilor
Apă neagră furnizată ieşenilor

Sute de ieşenii au beneficiat aseară de apă caldă neagră livrată de CET la robinete timp de mai multe ore

Consumatorii racordaţi la sistemul centralizat din zona Podu Roş au avut aseară surprize neplăcute când au deschis robinetele de apă caldă. Lichidul nu a putut fi folosit fiind de-a dreptul mizerabil. „De la 17.00 şi până la 22.00, am tot încercat să văd dacă nu pot să folosesc apa caldă, dar a fost imposibil, era maro. Cada rămânea neagră, iar când am vrut să spăl o farfurie rămânea maro. Am încercat să fac baie, dar a fost imposibil", a spus ieşeanca Oana Vieru.

Aceasta a precizat că a sunat la dispeceratul CET în jurul orei 21.00, dar reprezentanţii centralei nu au putut să-i ofere o explicaţie. „M-au întrebat dacă mi s-a oprit apa, le-am spus că de câteva ore curge la robinet apa asta neagră. Au spus că mă sună după ce verifică să vadă despre ce este vorba, dar evident că nu au mai revenit, iar eu tot nu am putut folosi apa pe care o voi plăti că doar am lăsat-o să curgă", a spus femeia.

Apă mizerabilă la robinetele ieşenilor
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite