Iaşi: Mitingul taximetriştilor a fost anulat din faşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii maşinilor galbene nu au primit aviz din partea autorităţilor pentru a protesta pe străzile oraşului

Cererea taximetriştilor a fost respinsă de reprezentanţii Primăriei fără a se oferi o justificare a acestei decizii. 

Protestul taximetriştilor ieşeni, programat în această dimineaţă, a fost împiedicat să aibă loc încă de săptămâna trecută. Demersul iniţiat de Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi-Filiala Iaşi s-a lovit de refuzul edililor oraşului. „În răspunsul primit de la Primăria Iaşi am fost înştiinţaţi că cererea noatră pentru aprobarea unui miting a fost respinsă, dar nu ni s-a prezentat în scris şi justificarea deciziei, aşa cum este prevăzut în lege“, a declarat Virgiliu Cişman, preşedintele filialei ieşene a asociaţiei taximetriştilor. Astfel, şoferii care nu au fost înştiinţaţi în legătură cu anularea mitingului au fost aşteptaţi astăzi în parcarea de la Fortus de organizatori pentru a li se spune să se întoarcă pe traseu.


Printre nemulţumirile taximetriştilor se află şi numărul tot mai mare de şoferi care ies la stradă, deşi nu întrunesc cerinţele unui taximetrist atestat. „Din estimările noastre, aproape jumătate din cei 1.700 de taximetrişti ieşeni nu întrunesc condiţiile pentru a munci legal, respectiv nu au şcoala de atestat, nu au permis categoria B de minim trei ani şi nici nu au fişa medicală şi avizul psihologic actualizate periodic“, a explicat Vali Buleandră, vicepreşedintele asociaţiei taximetriştilor ieşeni.


Unul dintre motivele pentru care mulţi şoferi nu au ce căuta în taxiurile din Iaşi este lipsa de experienţă şi chiar cazierul acestora. „Eram odată la Gară şi un taximetrist tânăr a venit să mă întrebe unde este hotelul Moldova“, a povestit Vasile Păiuş, taximetrist. „Unii dintre cei aduşi peste noapte de firmele de taximetrie au făcut puşcărie pentru viol. Cu aceşti şoferi merg soţiile şi copiii noştri“, a precizat Vali Buleandră.


Nu în ultimul rând, taximetriştii ieşeni scot din buzunar aproape de trei ori mai mulţi bani pentru achitarea taxei forfetare semestriale. „Am un prieten taximetrist la Constanţa şi la ei taxa este de 180 de lei, faţă de 450 de lei cât plătim noi“, a spus Dorel Obreja, taximetrist.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite