Ministrul Funeriu l-a criticat pe fostul ministru al Educaţiei la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, aflat în vizită la Univeristatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a comentat propunerea senatorului Ecaterina Andronescu de a se putea face înscrieri la facultate fără diploma examenului de Bacalureat. Minsitrul a respins ideea şi a criticat-o dur pe fostul ministru al Educaţiei.

Ministrul Daniel Funeriu consideră că în spatele propunerii făcute de senatorul Ecaterina Andronescu cu privire la înscrirea la facultate fără Bac se află interese financiare.

Super-ofertă la admitere: la Iaşi intri la facultate fără Bac

Episodul „admitere fără Bac“ de la Iași taxat cu o mustrare

Elevii fără Bac umplu şcolile de asistenţi medicali

„Această iniţiativă este iresponsabilă, fără precedent în învăţământul superior din Europa, care denotă mentalitatea unui om care a condus învăţământul românesc timp de 4 ani, este o iniţiativă care arată adevărata faţă a intereselor financiare ale universităţilor care în trecut influenţau politicile ministerului. În mandatul meu,  aceste interese financiare ilegitime sunt susţinute prin intermediul unor parlamentari, foşti miniştri inconştienţi care în mandatul lor au transformat universităţile româneşti  nu doar în fabrici de diplome, ci şi în fabrici de bani", a spus Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite