Iaşi: Portret/Gheorghe Doacă: Meşteşugarul naiurilor şi al fluierelor
0
În 35 de ani, ieşeanul a dat naştere la mii de naiuri şi fluiere profesionale. Instrumentele sale au ajuns peste hotare şi la numeroase ansambluri folclorice din ţară.
I-au plăcut dintotdeauna muzica şi lemnul. Aşa se face că băieţelul născut aproape de Târgu Frumos primea la 14 ani un acordeon. Părinţii îi intuiseră talentul. „Meşteream, ciopleam din lemn de tei sau de răchită piese de şah“, spune ieşeanul.
Şcoala de strungari a făcut-o la Arad. Nu a putut rezista departe de casă, aşa că s-a întors, s-a angajat ca macaragiu şi s-a aşezat la casa lui. Cânta la acordeon, la muzicuţă şi mulţi îi apreciau vocea, deci intrarea sa în ansamblul fabricii, „Periniţa“, era firească.
Sâmbetele şi duminicile erau dedicate nuntaşilor care ascultau cu nesaţ o parte din cele 400 de cântece ale căror versuri nea Gică le ştia pe de rost.
A transformat undiţele în naiuri
Când au apărut discurile de vinil, şi-a cumpărat albume după pofta inimii. „Aveam colecţie de discuri cu toţi naiştii din perioada aia“.
Îşi aminteşte ca şi cum ar fi fost ieri: şi-a cumpărat un nai. Era atât de prost construit că nici nu putea fi acordat, cu atât mai greu cu cât în Iaşi nu erau cântăreţi la nai. „M-am gândit să îmi cumpăr un instrument adevărat. Am plecat la Bucureşti să caut unul“.
Inutil a încercat la magazine, toată lumea l-a îndrumat spre un naist. A ajuns la Radu Simion, cel care avea să-i devină profesor. „El mi-a promis că va face o comandă la meşteşugarul său.
M-am întors bucuros, iar când l-am primit şi mai şi. Din nefericire, eram stângaci şi mi-au trabuit câteva luni de studiu până am început să mă descurc.“
Ghinionul de mai târziu s-a transformat într-un mare noroc: a stricat naiul cel nou, de care era atât de mândru, încât nu-l lăsa niciodată acasă. S-a apucat să-l repare pentru a scuti un drum în capitală. „Când am văzut că pot să-l repar, am zis că să fac altul, de la A la Z“.
S-a pus pe treabă, folosind materiale pentru care pescarii l-ar fi urât – multe undiţe de bambus. Lemnul potrivit nu era chiar la îndemână, iar dacă nu era bambus, trebuia să fie soc.
Lucrările sale s-au răspândit prin lume
Primul nai confecţionat integral de nea Gică a fost acordat şi admirat de Radu Simion, care a făcut şi o comandă. Din mâinile lui au ieşit sute, mii. Ore în şir a stat la masa de lucru.
Instrumentele semnate de nea Gică sunt nu doar frumoase, ci şi profesionale. A colaborat ani de-a rândul cu ansambluri din ţară care apelau la „marfa“ lui. Sau chiar cu instituţii din Elveţia şi din Spania. Au fost mereu apreciate. Meşteşugarul mai are foarte puţine exemplare păstrate pentru el. Norocul îi este că fiul cel mare, Gyanny, cu care lucrează la atelierul de tâmplărie deschis acum câţiva ani, a acceptat să înveţe meşteşugul.
Cel care în anii ’80 era singurul din zonă care ştia să cânte la nai, cu Ansamblul „Doina Moldovei“, lucrează, în sfârşit, la propria colecţie.
profil
născut: 21 iulie 1946, comuna Costeşti, Iaşi
educaţie: Şcoala profesională de strungari în fier
experienţă: confecţionează fluiere şi naiuri de 35 de ani
familie: căsătorit, are doi fii
Întrebări şi răspunsuri
Care este povestea primului nai făcut de dumneavoastră?
G.D.: Când lucram ca macaragiu la Metalurgica, era lege: să am la mine mâncarea şi naiul. Uneori făceam manevre mai dificile, mă ridicam de pe scaun. Odată m-am aşezat chiar pe nai şi l-am stricat. Ce era să fac? Dacă eu am fost strungar de profesie, m-am apucat să-l repar singur.
Aţi contabilizat până acum instrumentele confecţionate?
G.D.: Mi-ar fi imposibil să ştiu, după 35 de ani. Dar cred că dacă aş aduna toate naiurile şi fluierele aş umple câteva camere bune.
ce-i place: Muzica a fost dintotdeauna pasiunea sa. I-a plăcut şi să cânte şi să ofere altora instrumente pentru a o face. Dar unde nu e muzică, să fie cel puţin înţelegere. „Mă bucur atunci când văd că oamenii se înţeleg, că e linişte şi voie bună“.
ce nu-i place: Meşterul urăşte să piardă timpul. „De aceea nici nu mă prea uit la televizor. Prefer radioul pentru că pot lucra în timp ce ascult“. Clasica târguială din piaţă i se pare un obicei inutil.
Se încarcă comentariile...
