Medicul Grigore Tinică, după percheziţiile DNA: „S-au simţit ameninţaţi de performanţele noastre” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chirurgul Grigore Tinică, vizat de o anchetă a DNA Iaşi, a susţinut, vineri, că performanţele Institutului de Boli Cardiovasculare au deranjat marii jucători din domeniul medical. Procurorii anticorupţie au efectuat, joi şi vineri, 19 percheziţii la unitate medicală. Ancheta vizează două investiţii cu fonduri europene.

Renumitul chirurg Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, a susţinut că investiţiile care s-au făcut la unitatea medicală au deranjat un anumit grup de interese.

„Evoluţia institutului a deranjat foarte multă lume, inclusiv 5-6 companii sau furnizorii de servicii medicale, care s-au simţit ameninţaţi o dată cu dotarea şi performanţa institutului, mai ales în urma achiziţionării unor aparate performante din fondurile europene. Pierd probabil pacineţi şi probabil şi bani şi atunci se încearcă ca instituţiile performante din România să fie anihilate. Se încearcă ca spitalele de vârf să fie puse pe butuci şi ulterior să fie privatizate şi să arate că sunt ineficiente. Se desfăşoară aceste lucruri din Iaşi, dar consider că baza acestei acţiuni este dictată de la Bucureşti . Dorinţa unora de a privatiza medicina românească ar trebui să fie într-un mod civilizat şi nedureros atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacineţi", a declarat medicul Grigore Tinică, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vezi ce a declarat medicul la finalul percheziţiilor DNA

Chirurgul Grigore Tinică, cu procurorii DNA pe cap din cauza proiectelor europene. Percheziţiile continuă UPDATE

Acesat a precizat că anchetatorii au efectuat 19 percheziţii la institut, dar şi la domiciliile mai multor angajaţi şi a rudelor acestora. Astfel, DNA a ridicat şi acte şi bunuri de la locuinţa soacrei sale, de la Chitila.„Suntem totuşi nişte intelectuali, suntem doctori, nu suntem traficanţi de droguri şi totuşi, chiar dacă ne consideră cineva vinovaţi, o atitudine mai civilizată ar fi de dorit", a adăugat chirurgul.

Chirurgul Grigore Tinică, aflat în vizorul DNA, doctorul de inimi cu peste 5.000 de operaţii pe cord FOTOGALERIE

Acesta susţine că cele două proiecte pe care le vizează ancheta DNA se desfăşoară conform planifărilor. „Proiectele se derulează conform planificărilor şi la un proiect am obţinut o prelungire de şase luni, dar nu din motive ce ţin de noi ci din motive de finanţare. De la forurile ce derulează aceste proiecte nu am avut probleme. De asemenea, la licitaţii nu am avut probleme. Acum ar trebui să dea o lege pentru ca, pentru a lucra la proiectele europene, să cerem şi avizul DNA-ului şi atunci lucrurile s-ar produce poate mai bine", a precizat medicul Grigore Tinică.

Vezi mai jos ce a declarat medicul ieşean

Chirurgul a menţionat că institutul pe care îl conduce a mai depus documentaţia pentru o serie de proiecte, dar că unii dintre colegii săi i-ar fi spus să renunţe la acestea. Anchetatorii DNA  au descins, joi dimineaţă, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi au ridicat o serie de documente şi calculatoare. Mai exact, procurorii anticorupţie au verificat achiziţiile într-un proiect de modernizare a singurului Institutul de Boli Cardiovasculare din Moldova şi un altul care viza o bază de date pentru medicii din regiunea de nord-est a ţării. Investiţiile se ridică la peste 5 milioane de euro. 

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite