Mecanic, maestru peste lactate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de bucate tradiţionale produse în judeţul Iaşi îşi fac loc tot mai mult pe piaţa românească. Chiar dacă specializarea lui e „şurubăritul“, Gheorghe Munteanu, din comuna Şipote, a reuşit, într-un timp relativ scurt, să surprindă piaţa cu caşcavalul său, făcut ca la mama acasă.

Ani întregi a muncit ca mecanic auto, apoi ca transportator de produse lactate. Din 2003, însă Gheorghe Munteanu (60 de ani), din comuna ieşeană Şipote, a decis să caute el însuşi reţeta succesului în gustul proaspăt al laptelui de vacă.

„Mereu mi-am dorit şi am luptat să fac produse tradiţionale, aşa cum le făceau părinţii noştri“, spune ieşeanul. Îndrăgostit de gustul laptelului, Gheorghe Munteanu a reuşit să scoată pe piaţă produse făcute ca la mama acasă: caşcaval zvântat pe scândură de brad, caş proaspăt, închegat cu cheag natural, lapte bătut bogat în grăsimi şi urdă dulce.

Îmbină tradiţia cu modernul

Producătorul recunoaşte că produsele lui au un singur defect: „Pentru că sunt naturale, nu poţi să le uiţi zile întregi la căldură. Se strică imediat“. Din toate bunătăţile, caşcavalul de Şipote, crede Gheorghe Munteanu, este produsul cel mai rafinat.

„Îl fac după o reţetă învăţată din părinţi şi-i dau diferite forme care să atragă ochiul: baghetă, pâine împletită sau porumbel“, spune ieşeanul. Munteanu şi-a clădit pas cu pas afacerea. A pornit la drum cu ustensilele tradiţionale, cum ar fi coşul de nuiele, pentru tratarea termică a caşcavalului, linguroaiele din lemn şi ulcioarele.

Pentru a-şi spori însă productivitatea, ieşeanul avea nevoie de ajutorul tehnicii. În urmă cu patru ani s-a orientat spre fondurile SAPARD cu care spera să-şi ridice o fabrică de lactate profitabilă.

Dator la bănci

Nu i-a fost însă deloc uşor. „Ca să porneşti aşa ceva trebuie să-ţi faci mai întâi un control, să vezi dacă ai mintea şi trupul sănătoase. Până să-mi văd visul cu ochii, am avut multe obstacole de trecut. Cel mai mare a fost scepticismul autorităţilor care nu credeau că voi reuşi“, povesteşte Gheorghe Munteanu.

De la SAPARD a luat 700.000 de euro şi a mai împrumutat de la bancă vreo 2 milioane de lei. „Şi acum plătesc rate de zeci de milioane de lei pe lună“, spune ieşeanul. Efortul a meritat, crede lăptarul. La marginea satului Şipote a ridicat o fabrică modernă de produse lactate tradiţionale.

Secretul caşcavalului făcut la Şipote

Gheorghe Munteanu povesteşte că în Germania a mers cu un coş plin cu un caş, greu de 12 kilograme. Oamenii au fost foarte încântaţi de gustul lui, dar mai ales de caşcavalul în formă de porumbel şi cel împletit, tip pâine. Pentru obţinerea unui kilogram de caşcaval, Gheorghe Munteanu foloseşte 12 litri de lapte, la care adaugă cheag natural.

Caşul obţinut se taie felii care se aşează într-un coş de nuiele, scufundat într-un vas cu apă sărată, fierbinte. După o maturare îndelungată, feliile de caş se transformă în pastă pe care lăptarul o amestecă cu o lopăţică din lemn. Pasta se întinde apoi pe o masă şi se frământă până când capătă un luciu şi se întăreşte uşor. Aluatul din lapte se aşează apoi în forme dreptunghiulare. Calupurile se pun la uscat într-o cameră cu temperatură constantă, pe scânduri de brad bine şlefuite. Caşcavalul este gata când prinde o cojiţă gălbuie.

Delicatese tradiţionale din Moldova
Printre produsele agricole înregistrate de ieşeni ca produse tradiţionale se află caşcavalurile „Cuza“, „Vatra Paşcanilor“, telemeaua de Probota, urda de Miroslăveşti, mălaiul de Criveşti, cozonacul domnesc sau poalele-n brâu. Printre bunătăţurile înregistrate la Neamţ se numără dulceţurile de salcâm, de soc şi de păpădie, siropul de brad, care au fost înregistrate de un agricultor din localitatea Tazlău. Şi produsele de panificaţie „pâinea bunicii“ brânzoaicele şi cozonacul de casă moldovenesc au fost, de asemenea, brevetate. La Suceava, întreprinzătorii au înregistrat peste 100 de produse din carne, lactate şi panificaţie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite