Iaşi: Mănăstirea Golia, sub schele până în vara lui 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Mănăstirea Golia, sub schele până în vara lui 2010
Iaşi: Mănăstirea Golia, sub schele până în vara lui 2010

Refacerea lăcaşului de cult din centrul istoric al municipiului va întârzia cel puţin până în iulie 2010, chiar dacă lucrările ar fi trebuit finalizate până la 23 noiembrie în acest

Refacerea lăcaşului de cult din centrul istoric al municipiului va întârzia cel puţin până în iulie 2010, chiar dacă lucrările ar fi trebuit finalizate până la 23 noiembrie în acest an.

„S-a realizat până la această dată 60% din lucrare. Constructorul a cerut o prelungire a perioadei de execuţie până la mijlocul anului viitor deoarece s-au găsit mai multe lucrări ascunse. Dacă Ministerul Dezvoltării va fi de acord cu această solicitare o vom aproba şi noi, dar nu vom majora contractul pentru că nu sunt bani“, a spus Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean.

Contractul nu va fi majorat
Valoarea lucrărilor este de 5,3 milioane de euro, din care aproape 500.000 de euro sunt alocaţi de autorităţile judeţene. Proiectul este finanţat cu fonduri europene prin Programul Phare, iar pentru execuţia de lucrări suplimentare de susţinere şi realizare a frescelor se doreşte pregătirea unui alt proiect cu finanţare europeană.

„Vrem să atragem fonduri pentru lucrările suplimentare, dar acest contract nu-l majorez pentru că nu există bani“, a spus Simirad. Contractul de execuţie la Mănăstirea Golia a fost câştigat de Construcţii Unu, însă reprezentanţii firmei nu au vrut să comenteze solicitarea de prelungire a timpului de execuţie. În urmă cu câteva săptămâni, consilierii locali şi judeţeni au aprobat prelungirea termenului de execuţie a Centrului Expoziţional „Moldova“, proiect finanţat din aceleaşi fonduri Phare.


Lucrările la ansamblul din zona CUG sunt realizate în proporţie de 60% în condiţiile în care panglica trebuia tăiată de luna trecută. Proiectul executat de Conest şi Novaconstruct a fost evaluat la aproape 8,5 milioane de euro.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite