MRU: Dreapta politică va fi unificată după referendum. Voi candida la un mandat de senator, sub sigla acestei alianțe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri seara, în cadrul unei emisiuni a unei televiziuni din Iași, că dreapta va fi unificată rapid, imediat dupa referendumul din 29 iulie, el precizând că alianța nou formata se va prezenta în alegerile parlamentare cu un nume și cu o sigla proprie.

"Vrem să unificăm dreapta, partide şi asociaţii. Acest lucru se va petrece rapid, imediat după referendum. Va fi o alianţă electorală, care va cuprinde partide mari, precum PDL, partide mici, adică PNŢCD şi Noua Republică, dar şi asociaţii civice, precum Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta sau Societatea Timişoara", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Agerpres.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, fostul premier a mai spus că la alegerile parlamentare din toamnă noua alianţă electorală se va prezenta cu un nume şi o siglă proprie, siglă sub care va candida la un mandat de senator întrucât "s-a cam săturat Iaşiul de golani şi de hoţi care odată ajunşi la Bucureşti uită de unde au venit".

Mihai Răzvan Ungureanu se află la Iaşi pentru a lua parte la mitingul care va fi organizat sâmbătă de PDL pentru susţinerea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. La manifestarea organizată de PDL în Piaţa Palatului Culturii sunt aşteptate peste 20.000 de persoane din toate judeţele Moldovei, potrivit organizatorilor. De asemenea, la eveniment va fi prezent şi Train Băsescu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite