Iaşi: Locomotivă în flăcări în Gara Grajduri. Trei autospeciale au intervenit la stingerea incendiului (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomotiva a luat foc
Locomotiva a luat foc

Pompierii au intervenit marţi seară, în jurul orei 19.40, pentru a stinge un incendiu izbucnit la acceleratul Iaşi-Galaţi. Trenul a fost oprit la Grajduri.

Ora 20.50 Reprezentanţii CFR susţin că urmează ca la Grajduri să ajungă o nouă locomotivă pentru acceleratul Iaşi-Galaţi. „Sunt câteva trenuri care au întârziat din cauza incendiului, cum ar fi personalul spre Vaslui. Cea mai mare întârziere o va trenul la care s-a produs incendiul. Mecanicul a sesizat încă de la Bârnova nişte probleme, dar le-a remediat. La scurt timp după ce a plecat de la Bârnova şi-a dat seama că locomotiva a luat foc. Cel mai important este că nu sunt victime“, a spus Vasile Cozubaş, şeful Diviziei Trafic din Regionala Iaşi.

Ora 20.30 Locomotiva trenului accelerat Iaşi-Galaţi a luat foc, iar în gara de la Grajduri a fost oprită. „Am primit un apel la ora 19.40. La faţa locului am trimis o ambulanţă şi trei autospeciale, dar focul a fost stins în scurt timp. Trenul a fost oprint la Grajduri unde aşteaptă o altă locomotivă. Vagoanele au fost decuplate imediat după sesizarea pericolului. Nu au fost înregistrate victime“, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Acceleratul a plecat din Iaşi la 18.12. Se pare că incendiul a fost provocat de unele defecţiuni la locomotivă.

Vom reveni cu amănunte

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite