Iaşi: Filmul tragediei de la Leţcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Filmul tragediei de la Leţcani
Iaşi: Filmul tragediei de la Leţcani

Aceasta pare a fi concluzia la care au ajuns poliţiştii după ce l-au audiat pe conducătorul maşinii care l-ar fi şicanat în trafic pe şoferul BMW-ului.

Poliţiştii de la Rutieră au făcut noi audieri în cazul accidentului cu trei morţi de la Leţcani. Aceştia l-au luat la întrebări miercuri seară pe Bogdan T. şoferul care conducea un Audi A8 şi pe care Tudor Ciobanu, şoferul BMW-ului ar fi încercat să îl evite.

Tânărul şi-a dus maşina la reprezentanţa Audi din Leţcani pentru a face revizia şi s-a întors la locul accidentului. Apoi ar fi mers la Rutieră pentru a da declaraţii. Bogdan T. a precizat agenţilor că s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini pe linie continuă. Imediat în spatele său ar fi pornit şi BMW-ul. Autoturismul Audi a reuşit să intre pe sensul său de mers, însă Ciobanu nu ar mai fi putut să-şi redreseze maşina.

„M-a depăşit un Audi peste linia continuă şi îi venea Loganul din faţă şi a forţat să intre în faţa mea. Am frânat să nu intre în mine. Am pierdut controlul volanului şi am intrat pe contrasens“, a spus Ciobanu imediat după producerea accidentului. Poliţiştii de la Rutieră încearcă acum să stabilească cu exactitate cauza accidentului.

Trei morţi în accident
„Se va efectua o expertiză pentru a stabili clar care este vinovăţia fiecărui conducător auto“, a declarat subcomisarul Ioan Manole, din cadrul Poliţiei Rutiere. Şoferul autoturismului BMW a pierdut controlul volanului miercuri după-amiază în localitatea Leţcani şi a intrat în plin într-un Logan, care se îndrepta spre Iaşi. Mugurel şi Narcisa Fedeleş şi Ion Dominte, din Logan au decedat. Patru persoane au fost rănite.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite