Centru de 8 milioane de euro, în grija câinilor la Iaşi GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După nouă luni de la inaugurare, şefii judeţului încă nu au habar ce să facă cu investiţia europeană, iar clădirea riscă să rămână părăsită. Construit pentru a găzdui expoziţii şi târguri, Centrul Expoziţional Moldova din CUG are uşile închise, nu este păzit, iar aleşii au refuzat să plătească utilităţile.

Cel mai important centru expoziţional din ţară, după Romexpo, în opinia edililor, stă abandonat la marginea oraşului deoarece şefii Consiliului Judeţean (CJ) şi ai Primăriei nu pot lua o decizie pentru administrarea clădirii.

După trei ani de lucrări, cu probleme în execuţie şi numeroase suplimentări de fonduri, clădirea de 6.000 de metri pătraţi stă goală, fără angajaţi şi este păzită de două persoane care nu sunt plătite. Dotată cu cele mai moderne echipamente şi instalaţii, bijuteria arhitectonică poate fi oricând prădată de hoţi.

„Să facă ministerul borş cu centrul“

Aleşii judeţului au refuzat în şedinţa trecută de CJ să aloce bani din buget pentru plata utilităţilor şi a pazei, aferente lunilor iunie-decembrie 2011. Cheltuielile de întreţinere a clădirii se ridică la aproape 30.000 de lei pe lună. „Acum, pe scările Centrului Expoziţional îşi duc traiul nişte câini vagabonzi şi clădirea, la câteva luni de la darea ei în folosinţă, este pustie“, a spus vicepreşedintele CJ Victor Chirilă.

Centrul Tehnologic Regional va fi construit la Iaşi cu bani europeni

Enervat că plenul consiliului nu a aprobat alocarea banilor pentru cheltuielile de la Centrul Expoziţional, preşedintele Constantin Simirad a pasat responsabilitatea construcţiei ridicate din fonduri PHARE celor doi vicepreşedinţi Constantin Adăscăliţei şi Victor Chirilă. „Retrag paza de acolo că nu mai avem cu ce să o plătim şi voi notifica Ministerului Dezvoltării situaţia la care s-a ajuns, să ia clădirea şi să facă ceea ce doreşte cu ea pentru că noi am ajuns în incapacitatea de a gestiona acest obiectiv. Să facă ministerul borş cu centrul“, a spus Simirad după ce aleşii judeţeni au decis să nu finanţeze cheltuielile lunare la centru.

image

Daţi CLICK pe poze pentru imagini cu Centrul Expoziţional din zona CUG, lăsat în paragină

CJ riscă retragerea finanţării UE

Reprezentanţii CJ s-au obligat în contractul de finanţare să atingă nişte indicatori economici, precum organizarea a 16 târguri de expoziţii în primul an de funcţionare a Centrului Expoziţional şi găzduirea a 20 de manifestări gen conferinţe specializate, simpozioane, seminarii, congrese, manifestări culturale sau evenimente economice tot în primul an.

Dacă nu respectă aceste obligaţii, CJ ar putea să fie penalizat şi pus să returneze toată finanţarea PHARE nerambursabilă, în valoare de 5 milioane de euro. „Când indicatorii nu se ating, se intervine asupra proiectului, se face o analiză şi se dau avertismente. Dacă se constată că beneficiarul nu a respectat obligaţiile în mod voit, se ajunge la penalizări sau obligarea returnării banilor“, a spus Gheorghe Harja, specialist în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Şi reprezentanţii CJ recunosc că deocamdată nu pot respecta indicatorii. „Pentru a avea activitatea pe care ne-am propus-o prin cererea de finanţare,  mai trebuie făcute nişte investiţii în primul an. Un alt angajament este de a angaja 26 de persoane pe o perioadă determinată şi şase persoane pe o perioadă nedeterminată“, a spus Laura Păstrăvanu, şefa Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ.

„Centrul Expoziţional nu este profitabil“

Şefii judeţului au întocmit o analiză a concesionării Centrului Expoziţional Moldova către un privat. Aceştia au propus tarife de închiriere a spaţiilor de expunere care variază de la 2 euro pe metru pătrat pe zi la 5 euro, dar şi o redevenţă anuală de 141.000 de euro, care s-ar actualiza în funcţie de rata inflaţiei.

Edilii susţin că această sumă ar acoperi sumele cu care au contribuit la finanţarea europeană. „Este o perioadă în care investitorii sunt descurajaţi să participe la târguri, iar centrul este amplasat într-o zonă excentrică. La această oră nu este profitabil. Poate de anul viitor, când economia se revigorează. Este absurdă valoarea redevenţei. CJ ar trebui să fie bucuros să scape de cheltuielile de exploatare, care sunt foarte mari“, a spus Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ. Acesta susţine că le-a popus edililor să preia în administrare centrul, fără plata unei redevenţe, însă a fost refuzat.

„Nu pot să-l gestioneze“

Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOA) este de părere că centrul ar fi profitabil dacă şefii judeţului ar şti să-l administreze. „Nu sunt în stare să-l gestioneze. O firmă privată ar trebui să-l administreze, aşa cum se practică şi în străinătate. Consiliul Judeţean ar trebui să se organizeze, să facă un plan de afaceri, un contract din care să câştige atât privatul, cât şi comunitatea. Trebuie atenţie, este un bun public şi nu trebuie să se repete situaţia de la Palas. Oricum, redevenţa mi se pare mult prea scumpă“, a spus Gheorghe Pleşu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite