Jonglerii eşuate cu pista pentru biciclişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect cu finanţare UE este blocat de incompetenţa edililor. Şefii Primăriei Iaşi se dovedesc incapabili să ducă până la capăt lucrările anunţate cu surle şi trâmbiţe de ani de zile.

După ce au realizat o primă porţiune din culoarul  din pavele destinat bicicliştilor, şefii municipalităţii şi-au dat seama că traseul ales iniţial, din Tudor până în Copou, ar trebui modificat.

La mai bine de o lună de la începerea lucrărilor, când angajaţii firmei Com-beton au început să înalţe pe bulevardul Tudor Vladimirescu o pistă de biciclişti, directorii din Palatul Roznovanu s-au gândit că ar fi bine să schimbe proiectul investiţiei.

Se pierd bani europeni

„Am discutat cu firma de construcţii care lucrează la pistă şi avem două variante de lucru. Prima ar fi să mergem pe traseul pistei stabilit iniţial, dar doar cu marcaj, iar a doua variantă ar fi să schimbăm acest traseu. Am propus să mergem cu pista pe Splai Bahlui, între căminele studenţeşti şi facultăţile din zona Podu Roş“, a spus Cosmin Coman, directorul de Programe şi Servicii care gestionează acest proiect.

Acesta a precizat că a trimis o adresă autorităţilor din Aalborg, Danemarca, care sunt lider de proiect, pentru a le cere să aprobe modificarea traseului.

„Sperăm să primim răspunsul într-o săptămână. Dacă ne vor accepta modificarea traseului pentru pistă, atunci vom merge pe varianta cu Splai Bahlui, pe partea cu râul“, a completat Coman. Directorul a mai precizat că dacă nu va fi modificat traseul, o parte din banii europeni destinaţi pistei vor fi pierduţi deoarece din Tudor până în Copou nu se va realiza pista din bitum, ci vor fi trasate doar dungi pe trotuar pentru a demarca spaţiul destinat pietonilor, ceea ce va reduce valoarea contractului de execuţie.

Pe cei câţiva zeci de metri din noua pistă realizaţi în Tudor, în acest moment circulă pietonii, iar bicicliştii preferă să meargă tot pe stradă sau pe trotuarul spart de lângă.

„Cum să merg printre pietoni? Seamănă a trotuar înălţat şi nicidecum a pistă“, a spus Ioan Manea, un biciclist care în această dimineaţă a trecut prin Tudor.

Proiect în valoare de 4,7 milioane de euro

Firma deţinută de omul de afaceri Constantin Comănescu execută pista cu o ofertă de aproape 800.000 de lei, iar lucrările ar trebui  finalizate până în vară.

Pista reprezintă doar o etapă din proiectul Archimedes, care are o valoare de 4,7 milioane euro, din care 55% reprezintă fonduri nerambursabile.

Cristian Baciu, 29 de ani, biciclist: Asta e pista? Nu prea se cunoaşte. Aş folosi-o, dar e dificil de urcat pe ea.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite