Stiri din Iasi

Iaşi: Haosul "porcin" s-a instaurat la Infecţioase şi la Direcţia de Sănătate Publică

3 noiembrie 2009, 21:21 |  Autor: Dumitriţa Neamţu  | 

Iaşi: Haosul "porcin" s-a instaurat la Infecţioase şi la Direcţia de Sănătate Publică

Iaşi: Haosul "porcin" s-a instaurat la Infecţioase şi la Direcţia de Sănătate Publică

 

Reprezentanţii Sănătăţii ieşene prezintă cifre contradictorii legate de numărul de bolnavi

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase a anunţat astăzi două noi cazuri de gripă porcină, dar şefii DSP nu au primit nicio informare cu privire la acest lucru.

Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi a anunţat astăzi, la ora 11.00, că în cursul zilei de ieri au fost diagnosticate două noi cazuri de gripă A H1N1. „Există două cazuri noi de gripă porcină la elevi de la o şcoală din Iaşi. Astăzi avem internate 19 persoane diagnosticate cu A H1N1“, a declarat Carmen Dorobăţ.

Managerul de la Infecţioase nu a ştiut însă să precizeze de la ce unitate şcolară sunt cei doi elevi, dacă provin de la un focar deja existent sau dacă a apărut unul nou. Deşi procedura presupune ca toate cazurile să fie anunţate la Direcţia de Sănătate Publică, şefii instituţiei nu ştiu nimic despre aceste cazuri nou apărute. „Noi nu am fost informaţi cu privire la acest lucru. Ştim doar de cazurile confirmate până astăzi. Pot să precizez în schimb că de mâine se deschide Şcoala «Ştefan Bârsănescu»“, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

S-au încurcat în cifre

Acesta nu este singurul caz în care autorităţile ieşene se contrazic în informaţii. În cursul săptămânii trecute, focarul de la Şcoala „Ştefan Bârsănescu“ a generat din nou haos în raportările făcute de Spital şi de DSP. În final, de la cei 85 de pacienţi internaţi, anunţaţi de spital, s-a ajuns la numai 40, confimaţi de reprezentanţii DSP. Medicii de la Spitalul de Pediatrie se plâng de faptul că părinţii vin cu micuţii la UPU pentru a li se confirma sau infirma gripa porcină. „O parte dintre aceştia au copii din focare declarate şi în loc să sune la medicul de familie care poate să-i îndrume la Infecţioase, vin la noi“, a declarat Cătălina Ionescu. Ea a precizat că de astăzi dimineaţă a fost instituită şi măsura de carantină.

La Spitalul de Neurochirurgie accesul în curte este restricţionat drastic. „S-a luat decizia limitării accesului de către conducerea spitalului, până vom primi directivele de la Bucureşti“, a declarat Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al unităţii.

Citiţi şi:

Cum puteţi preveni îmbolnăvirea cu gripa porcină

Speriaţi de gripa porcină, ieşenii merg la Urgenţe

Liceul Agricol din Iaşi a fost închis din cauza gripei porcine

Doar 43.000 de doze de vaccin antigripal obişnuit pentru judeţ, din necesarul de 160.000

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole