Încurcătură cu bagajele tâlharilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bara Hani şi Marius Apostol (dreapta)
Bara Hani şi Marius Apostol (dreapta)

Unul dintre palestinienii judecaţi pentru jaful de la Gară din 2010 acuză poliţiştii ieşeni că au făcut cadou bunurile sale unui alt inculpat

Hani Bara (23 de ani), un palestinian judecat la Iaşi pentru tâlhărie, tentativă de tâlhărie şi lipsire de libertate, susţine că poliţiştii au restituit obiectele pe care i le-au ridicat în urma unei percheziţii unui alt inculpat, Marius Apostol (40 de ani), judecat pentru aceleaşi fapte. Apostol a cerut Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, pe 13 mai 2011, restituirea unei unităţi centrale  de calculator, a două bâte de baseball, şapte CD-uri şi mai multe acte ale lui Bara Hani. „Bunuri ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei din data de 11 decembrie 2010 de la adresa unde locuiau, fără forme legale, Bara Hani şi Remzi Kilani, bunuri ce îmi aparţin“, a precizat Apostol în cerere.

Condamnaţi la peste 12 ani de închisoare

În aceeaşi zi, ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale i-au restituit bunurile bărbatului. Deşi actele pe care le-a cerut Apostol erau încheiate între Hani Bara şi alte persoane, poliţiştii l-au crezut pe cuvânt şi i-au dat toate înscrisurile. „Am procedat la restituirea către Apostol Marius a unor bunuri, printre care şi înscrisuri reprezentând contract de vânzare-cumpărare autovehicul R. Dan către Bara Hani, contract de vânzare-cumpărare Bara Hani către D. Mihaela, cerere transcriere autovehicul D. Mihaela, fişă înmatriculare autoturism BMW, declaraţie fiscala impozit D. Mihaela, buletin schimb valutar pe numele Apostol Marius“, se precizează în procesul verbal al Serviciului de Investigaţii Criminale.

Ieşenii, campioni la împuşcături în club. Luna şi scandalul cu arme de foc

Bara Hani susţine că poate dovedi că toate bunurile cerute de Apostol sunt ale lui şi a  făcut plângere la Parchet împotriva poliţiştilor. „Este un abuz. Pur şi simplu e un cadou pe care poliţiştii i l-au făcut lui Apostol, care şi el acum recunoaşte că nu sunt bunurile lui“, a precizat Gianina Poroşnicu, avocata lui Bara Hani. Reprezentanţii Poliţiei susţin că vor face verificări. „S-a restituit o parte din bunuri. Se vor face verificări pentru a se vedea care este situaţia şi, dacă sunt erori, se vor remedia“, a precizat subcomisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Dosar în curs de soluţionare

„Clientul meu nu are cunoştinţă de susţinerile domnului Bara. Având în vedere că este un dosar în curs de soluţionare, nu pot să ofer informaţii suplimentare cu privire la actele procedurale din dosar până la pronunţarea unei hotărâri“, a precizat Ioana Grigoraş, avocata lui Apostol. Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2010, ieşeanul împreună cu Hani Bara şi Remzi Kilani au sechestrat un taximetrist şi au mers cu maşina acestuia până în zona Gării. Aici şi-au pus cagule şi au încercat să jefuiască o casă de schimb valutar. Palestinienii au fos prinşi de poliţişti, dar Apostol a reuşit să fugă.

Traficant obligat să plătească daune tinerelor care s-au prostituat pentru el


În aprilie 2011, Bara a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la 6 ani şi 9 luni de închisoare pentru tâlhărie şi lipsire de libertate, iar Remzi Kilani la 5 ani şi 6 luni. Cei doi au făcut recurs, iar procesul se judecă la Curtea de Apel Iaşi. Marius Apostol a fost trimis în judecată abia în noiembrie 2011.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite