Ieşenii care au furat un pod au fost arestaţi
0
Florin Pătlăgică (34 de ani) şi Vasile Ciornei (33 de ani), administrator al unei firme din Iaşi, au fost arestaţi pentru că ar fi furat tabliere metalice dintr-un pod al CFR.
Judecătoria Hârlău a decis ca cei doi ieşeni să stea după gratii 29 de zile. „Clienţii mei nu au legătură cu aceste fapte. Vasile Ciornei a fost cumpărător de bună-credinţă, iar Florin Pătlăgică îi mai dădea sfaturi legate de construcţii. Am declarat recurs", a declarat Andrei Zuza, avocatul celor doi.
Regionala Căi Ferate Iaşi s-a plâns poliţiştilor că s-au distrus şi furat tabliere metalice de la o lucrare de investiţii aflate în conservare în apropierea oraşului Hârlău. Prejudiciul creat în cauză ar fi de 743.922,90 de lei. Iniţial oamenii legii l-au reţinut pe Eduard Apopei, care le-a spus că a fost împuternicit de CFR să taie bucăţile de fier. Acesta ar fi încheiat un contract cu firma lui Ciornei.























































