UPDATE Ieşenii au mâncat cea mai mare tocană de pui cu ciuperci din lume. Bucătarii au făcut aproape 900 de porţii (FOTO)
0Recipientul de 16 metri pătraţi va fi folosit de bucătari din Republica Moldova şi Israel pentru prepararea a peste 850 de kilograme de tocană.
Ora 17.30: Bucătarii care participă la Festivalul Internaţional de Gătit de la Iaşi au bătut recordul mondial la tocana din carne de pui cu ciuperci.
Ei au folosit 200 de kilograme de carne de pui, 200 de kilograme de ciuperci, 150 de litri de ulei şi 20 de kilograme de condimente. Ieşenii adunaţi încă de la orele prânzului în jurul tigăii-gigant s-au înfruptat apoi din tocană. Organizazorii spun ca s-au împărţit aproape 900 de porţii.
Ora 15.00: Până să se înfrupte din tocana de ciuperci, ieşenii s-au pus să aştepte la coadă pentru o masă caldă. Iată mai jos câteva produse:
Ciorba de pui: 6 lei/porţia
Supă gulaş: 7 lei/porţia
Mititei: 2,5 lei/bucata
Piept de pui la grătar: 4 lei/100 grame
Ceafă de porc la grătar: 5 lei/100 grame
Cotlet de porc la grătar: 5 lei/100 grame
Iahnie de fasole: 3 lei/100 grame
File de curcan la grătar: 15 lei/230 grame
„Ne mai dedulcim şi noi, maică, la ceva mai bun, că nu ne permitem în fiecare zi“, a spus Maria Axinte, pensionară.
Ora 11.45: În timp ce concursul pentru platouri reci se desfăşoară în Hotelul Unirea, ieşenii din Piaţa Unirii asistă la pregătirea unor preparate din carne
Citeşte şi:
După jurizare se va trece la capul de afiş al zilei. respectiv prepararea celei mai mari tocane de pui cu ciuperci din lume, ce va fi omologată drept un record mondial. După omologare se va purcede la consumarea tocanei, la care sunt invitaţi să ia parte toţi ieşenii aflaţi după-amiază în Piaţa Unirii.
La faţa locului sunt amplasate standuri unde sunt preparate permanent bucate din carne de pui, porc, precum şi mâncăruri specifice mai multor regiuni ale României.
"Este frumos să găteşti în aer liber. Am venit aici ca să arătăm ieşenilor şi un alt tip de bucătărie, respectiv un paprikaş de pui", a spus Tibi Kiss Budai (foto jos, stânga), proprietarul unui restaurant din Cluj şi care a stabilit anul trecut un record mondial, preparând 840 de bucăţi de pui simultan într-un recipient de şapte metri pătraţi.
Numărul mare de ieşeni prezenţi la eveniment se vede şi în felul în care aceştia au blocat străzile cu maşinile parcate neregulamentar, astfel încât tramvaiele trec la câţiva centimetri de ele.