Iaşi: Ieşenii au fugit din calea căldurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Ieşenii au fugit din calea căldurii
Iaşi: Ieşenii au fugit din calea căldurii

Fântânile arteziene din parcurile de la Teatrul Naţional şi Piaţa Unirii s-au bucurat de un real succes printre ieşeni. Cei mai tineri au preferat să meargă la ştrand.

Încă de la primele ore ale dimineţii, mercurul din termometre a dat semnalul unei zile caniculare. Pe străzile din centrul oraşului vaporii de căldură se puteau vedea uşor cu ochiul liber cum ieşeau din asfalt. „Căldură mare, monşer, căldură mare!“, par să spună ieşenii care şi-au luat inima în dinţi şi au ieşit la plimbare pe bulevardul Ştefan cel Mare. Au totuşi grijă să meargă doar pe jumătatea de stradă acoperită de umbra copacilor.

 În parcul Teatrului Naţional s-au adăpostit de caniculă zeci de oameni. Prezenţa lor acolo este trădată doar de gleznele care se văd pe ici, pe colo, printre crengile unor tuia, deşi şi ei umbroşi.

Bălăceală
în centrul oraşului

Aleea pictorilor, scăldată în soarele puternic este goală, iar uleiul de pe tablouri parcă se volatilizează. Până în parcul din Piaţa Unirii tălpile papucilor se încing năprasnic de la asfalt. Odată ajunşi printre porumbei, cele trei fântâni arteziene par o binecuvântare pentru orice ieşean aproape răpus de căldură.

La una din ele, un cuplu îşi lasă băieţelul să se întindă pe burtă, pe marginea fântânii, în timp ce cu mânuţele îşi aruncă apă pe faţă. „Nu băga în gură!“, îi strigă tatăl. Tentaţia este însă mare, iar puştiul pare că nu-l interesează apostrofările părintelui. La o altă fântânâ, protejată de un gărduleţ, porumbeii s-au strâns unul lângă altul. Din când în când, îşi mai strecoară ciocurile printre firicelele de apă ce ţâşnesc din pereţii bazinului. Nici de ciugulit firmituri pare să nu le mai ardă.
Cei mai tineri ieşeni au ales să meargă la sigur, aşa că s-au dus direct la ştrandul din Cicoarei. Pe marginea bazinului, sau pe plajă, fiecare şi-a găsit un loc unde să se bronzeze, dar şi să fie în preajma apei.

„Nu puteam să ratez ocazia să fac o baie pe cinste. Am venit de dimineaţă cu nişte prieteni şi o să stăm cred toată ziua“, a spus şi Andrei V., elev.  Temerarii au urcat pe trambuline şi, în aplauzele audienţei, şi-au dat drumul cu zgomot în apă. Alţii au preferat să se retragă la terasă pentru a savura o
bere rece.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite