Ieşenii rămân fără autogară modernă. Investiţia de 20 de milioane de euro, pe apa sâmbetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria este la un pas de a pierde 20 de milioane de euro din fonduri europene, iar capitala Moldovei ar putea fi lăsată fără o autogară modernă.

Proiectul de 20 de milioane de euro care vizează construcţia unui centru intermodal de transport este blocat în continuare în procese. Oficialii Primăriei se judecă cu Direcţia Generală de Finanţe Publice pentru a ridica sechestrul pus pe platforma betonată şi halele pe care ar trebui să se construiască autogara. Fiscul încearcă astfel să recupereze o serie de datorii pe care Regia Autonomă de Transport le-a acumulat către bugetul de stat.

Autogara SF din Iaşi, construită de Primărie la suprapreţ

Dacă instanţa amână sau se pronunţă împotriva Primăriei pe termenul de pe 9 ianuarie, edilii nu vor putea depune documentaţia tehnică pentru a accesa fondurile europene. „Dacă nu se rezolvă, nu mai reuşim să depunem proiectul în termen, ceea ce înseamnă că pierdem 20 de milioane de euro. Datoriile pentru care s-a spus sechestrul datează din 2003-2004 care au fost stinse între timp“, a spus Cosmin Coman, şeful Direcţiei de Programe şi Servicii pentru Comunitate.

Autogara din zona Tudor Vladimirescu ar trebui să aibă opt peroane, fiecare cu punct de plecare şi sosire, o parcare supraterană şi o clădire principală de 4.200 de metri pătraţi. Deşi halele administrate de RATP au fost puse sub sechestru încă din 2000, şefii din Primărie au ales amplasamentul de la intersecţia dintre bulevardul Tudor Vladimirescu şi Splai Bahlui pentru a amenaja noua autogară.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite