Iaşi: Ieşeni tatuaţi din cap până-n picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Ieşeni tatuaţi din cap până-n picioare
Iaşi: Ieşeni tatuaţi din cap până-n picioare

Împătimiţii ajung să-şi lase întregul venit la saloanele de tatuaj pentru a-şi imprima periodic noi modele.

Tatuajele reprezintă pentru unii ieşeni un stil de viaţă. Tinerii pasionaţi să-şi transforme propriul corp într-o operă de artă ajung, în majoritatea cazurilor, să-şi lase întreg venitul lunar la saloanele de specialitate. Ionuţ Postulache este unul dintre „campionii“ locali la tatuaje.

Acesta are acoperit cu desene aproximativ 60% din suprafaţa totală a pielii şi spune că visează ca, în următorii cinci ani, să ajungă  până la 99%. Tânărul a intrat prima dată într-un salon în urmă cu nouă ani. „Mi-am imprimat atunci imaginea unei femei dezbrăcate, pe care am văzut-o într-un jurnal. În ultima perioadă mi-am tatuat pe mâini avortoni. Sunt cei mai tari, îmi place cum arată modelele de fetuşi“, explică tânărul ieşean.

„Nu regret că m-am tatuat“
Mai bine de 30 dintre tatuajele lui Ionuţ sunt realizate de Dragoş Roman, unul dintre cei mai apreciaţi tatuatori din Iaşi, care şi-a deschis şi un salon specializat. Acesta şi-a imprimat, la rândul lui, desene pe mâini, pe spate şi pe picioare. Un peşte şi o mască japoneză, simbol al prosperităţii şi norocului, se disting pe una din cele două mâini. Pe spate are o lucrare nefinisată pe care speră să o termine până la sfârşitul acestui an. „Nu regret că m-am tatuat, deşi lumea mă priveşte ca pe un «golan mâzgălit». În România mi-e greu să mă angajez din cauza pasiunii mele, pentru că lumea de aici nu este pregătită încă pentru aşa ceva“, spune Roman.

„Unii cred că sunt descreierat“
Şi Iulian Chelaru tatuează de 17 ani. Şi-a făcut ucenicia în meserie chiar pe propriile picioare. Tânărul deţine o întreagă junglă, de la tigri neolitici, dragoni şi până la peşti sau triburi indiene. Pe umeri şi-a făcut o caricatură din benzi desenate.
„Nu-mi fac tatuaje pe mâini ca să nu se vadă de sub tricou pentru că îmi dăunează în afaceri“, spune Iulian (37 de ani), cunoscut  drept Julyano. Pe stradă lumea îl priveşte diferit: „fetelor le place, dar unii cred că sunt un descreierat“, adaugă acesta.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite