Ieşeanul care a ridicat prima cortină la Operă

Mihai Zaborilă arată manifestul care va fi împărţit astăzi la concert

Mihai Zaborilă a dat semnalul de începere la primul spectacol de la Opera din Iaşi acum 55 de ani

Ieşeanul Mihai Zaborilă (83 de ani) îşi aminteşte cu emoţie de începuturile Operei Române în capitala Moldovei. „O mare sărbătoare pentru tot Iaşiul“, după cum spune acesta, apariţia instituţiei de cultură a fost evenimentul aflat pe buzele tuturor acum 55 de ani. Acesta şi-a propus chiar să aştearnă pe hârtie istoria Operei din Iaşi, în cartea „Mirajul scenei“.

Artiştii de la Operă vor interpreta cunoscuta piesă „Tosca“. Vezi cât va costa biletul!

Adevărul: Care sunt primele dumneavoastră amintiri legate de începuturile Operei Române de la Iaşi?
Mihai Zaborilă: A fost o mare sărbătoare pentru tot Iaşiul. Toată lumea era încântată că se înfiinţează o asemenea instituţie. Pentru selecţia artiştilor s-a făcut concurs la Bucureşti, iar după aceea şi în Iaşi. Pentru că mulţi nu erau din localitate, au primit apartamente în blocurile care tocmai se construiau în Păcurari. Nimeni nu a comentat nimic de rău despre asta atunci. Mai mult, coafezele, frizerii, măcelarii, birjarii, toţi vorbeau despre Operă.
Adevărul: Cât s-a lucrat pentru primul spectacol de la Opera din Iaşi?
Mihai Zaborilă: Prima reprezentaţie a fost pe 3 noiembrie 1956. Până atunci am lucrat ca într-un laborator. S-au făcut cursuri cu soliştii, pentru că mulţi nu urcaseră niciodată pe scenă, aveau numai o voce bună. „Tosca“, primul spectacol de operă de la Iaşi a fost repetat în continuu timp de patru luni. La decoruri, dacă era nevoie de ajutor suplimentar, puneau o mână şi soliştii. Toată lumea a muncit fără oprire. Au fost cronici de operă de atunci în care se spunea că nici nu se vede că soliştii de la Iaşi nu sunt profesionişti.
Adevărul: Care a fost rolul dumneavoastră în prima reprezentaţie a Operei?
Mihai Zaborilă: Eu am fost regizor de culise. Eu sunt cel care a dat semnalul de ridicare a primei cortine de la Opera din Iaşi. Nu am avut deloc emoţii atunci. A fost un sentiment de mândrie.
Adevărul: Spectacolele de atunci erau mai apreciate decât cele de acum?
Mihai Zaborilă: În primul an de la inaugurare am avut la Iaşi cinci premiere importante, toate de succes. Cu toate că instituţia era una nou-născută, autorităţile de atunci au sprijinit concertele noastre. Am mers şi peste hotare, în Republica Moldova. Era un tren întreg, cu peste 400 de persoane, pentru că am mers şi noi şi cei de la Teatrul Naţional. Am plecat atunci cu „Tosca“ şi „Traviata“.

Din juriu la „Dansez pentru tine“, director la Opera Naţională Iaşi

_________________________

„Comedia reparaţiilor“, blamată de fondatorii Operei

O scrisoare deschisă a celor care au lucrat la primul spectacol de operă din Iaşi arată ce efecte grave au dezinteresul şi lipsa investiţiilor în cultură.

„Aniversarea este, pentru mulţi iubitori ai Operei, chiar fără a o mărturisi public, fie că sunt la vârsta înţelepciunii, fie că fac parte din generaţiile mai tinere, o sărbătoare de suflet, la fel ca şi pentru cei 33 de membri fondatori încă în viaţă, graţie bunăvoinţei divine. Întâlnindu-ne în viaţa de zi cu zi şi aflând că facem parte din prima generaţie de artişti, numeroşii iubitori ai Operei îşi amintesc, cu toată căldura sufletelor lor, de întâiul spectacol vizionat, de primele lor emoţii trăite alături de membrii familiei, colegi de şcoală ori prieteni. Aceleaşi momente emoţionante le-am trăit şi noi, membrii fondatori, însă poate înzecit, în urmă cu peste o jumătate de secol, când în seara zilei de 3 noiembrie 1956, s-a ridicat cortina Teatrului Naţional ieşean pentru cel dintâi spectacol al instituţiei nou înfiinţate. Pentru noi, amintirea celebrei premiere este vie şi astăzi, asociată cu cele mai frumoase momente ale tinereţii noastre.Însă toate aceste amintiri care au marcat destinele noastre, făurind, în acelaşi timp, devenirea şi destinul Operei, comparate cu «comedia reparaţiilor» din ultimii ani, dar şi cu soarta artiştilor tineri de azi, devin parcă o povară. Ar fi greu pentru altcineva să înţeleagă mâhnirea simţită de artiştii care văd sau află astăzi, după atâţia ani, cum în locul dăruirii de suflet şi de talente în scenă domneşte doar molozul, expresie a indiferenţei celor care răspund de aceste interminabile reparaţii, sfidând pe faţă slujitorii scenei şi altarul sfinţit cu truda şi înflăcărarea atâtor generaţii de înaintaşi“, se arată în scrisoarea membrilor fondatori, semnată de Mihai Zaborilă şi Ella Urmă. Manifestul va fi împărţit celor prezenţi la spectacol.