Ieşeanul Marius Onofraş aduce fotbalul de Liga Campionilor în Copou

Jucătorul s-a întors în Iaşiul natal, după ce a câştigat tot ce se putea în România cu echipe precum FC Braşov şi Unirea.

Provenit dintr-o familie de sportivi, Marius Onofraş a fost obişnuit cu sportul încă de la vârsta de patru ani. „Tata ne-a dat pe toţi la sport încă de când eram mici. Sora mea a făcut judo, volei şi karate, la fel ca tata, iar eu şi fratele meu am făcut judo, karate şi fotbal“, explică Marius, care la judo a luat o medalie de aur cu echipa şi un bronz la individual. Totuşi, Onofraş a cunoscut consacrarea în „sportul-rege“, deşi s-a apucat abia la 16 ani, într-o clasă sportivă de fotbal la Şcoala nr. 23.

În scurt timp, Marius a ajuns la Politehnica Iaşi şi a debutat la prima echipă când avea numai 17 ani, sub comanda antrenorului Ion Moldovan. „Ono“ a jucat prima partidă oficială în deplasare, contra celor de la Callatis Mangalia, scor 1-1. Puţini ştiu că Marius a fost la un pas să ajungă la Steaua Bucureşti în urmă cu 11 ani, când a dat probe în Ghencea, dar în cele din urmă s-a transferat la FC Braşov, unde a jucat patru sezoane.

„În această perioadă am avut ocazia să lucrez cu idolul meu, Marius Lăcătuş. În 2004 m-am întors la Poli Iaşi, care era în Liga 1, iar după două sezoane jumătate m-am transferat la Unirea Urziceni. Mulţi s-au supărat pe mine atunci, dar am ales să plec pentru că Dan Petrescu m-a chemat acolo“, povesteşte Marius. Ceea ce „Ono“ nu a ştiut la acel moment a fost faptul că în cei trei ani şi jumătate care aveau să urmeze va câştiga campionatul şi cupa României, va juca în Liga Campionilor, unde va marca un gol de senzaţie în meciul cu Glasgow Rangers, scor 1-1.

A trăit clipe unice pe teren

„Acestea sunt lucruri pentru care te apuci de fotbal. Am sperat că voi ajunge şi eu acolo, dar nu am crezut că voi avea parte de aşa senzaţii. Să dai gol îţi oferă un sentiment minunat, dar bucuria pe care am simţit-o la golul marcat cu Rangers nu o pot compara cu nimic“, spune atacantul. Onofraş şi-a mai îndeplinit un vis, acela de a juca pentru Steaua Bucureşti. „Faţă de Urziceni, la Steaua s-a dorit performanţă imediat, deşi se făcuseră schimbări importante în lot. M-am acomodat cu presiunea, dar dragoste cu sila nu se poate şi a trebuit să plec după numai un sezon“, povesteşte „Ono“, care a revenit în această vară la Iaşi pentru a pune umărul la promovarea echipei în Liga 1.

„Mulţi pot privi decizia mea ca un regres, dar uneori este nevoie să faci doi paşi înapoi ca să poţi sări peste o groapă. Întotdeauna am spus că dorescă să mai joc în Copou şi vreau ca un oraş de talia Iaşiului să aibă din nou o echipă în prima divizie“, încheie fotbalistul ieşean.

Profil
Născut. 17 august 1980, Iaşi.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Iaşi.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
De ce este Marius Lăcătuş idolul tău?
Pentru tot ceea ce a realizat în fotbal. Avea o dăruire şi o determinare totală când intra pe teren. Am avut privilegiul să-l cunosc şi ca antrenor, atunci când am lucrat cu el la FC Braşov. Mai mult, mă pot mândri că am intrat în familia lui după ce a devenit naşul meu.
Ce fel de antrenor este Dan Petrescu?
Când intra în baza de antrenament de la Urziceni se transforma. Nu mai conta familia, ci cerea 100% profesionalism, 100% disciplină şi 200% muncă, iar asta cred că a fost reţeta succesului. Ne spunea mereu: «Băieţi, eu v-am ales, ştiu ce valoare aveţi, aşa că mergeţi pe mâna mea». Nu cred că va mai fi curând în România un grup ca cel de la Urziceni.

Ce-i place
„Atunci când am timp, îmi place să pescuiesc, să călătoresc şi să joc tenis cu piciorul. Îmi mai place foarte mult să stau cu familia şi ador datinile de iarnă, mai ales când pot mânca şoric de porc“, explică Onofraş.

Ce nu-i place
„Zilele de vară le suport greu pentru că nu fac faţă caniculei. Un lucru care nu-mi place deloc în prezent este faptul că nu mai poţi să ai încredere fără să semnezi ceva. Nu mai există valoarea cuvântului dat, dar probabil este normală această lipsă de încredere în vremurile de acum“, spune „Ono“.